Ganduri...

Alunecau usor pe chipul finut conturat frumos cu o aura aurie de parul blond.O priveam cu interes,fara un motiv anume,ar fi iesit o imagine frumoasa daca as fi avut o camera,desi detest pozele.De ce sa pui gandurile pe hartie,e ce sa nu le lasi sa curga?Imaginatia si inima trebuie sa fie ca o cascada in continua miscare,miscare care sa ne tina vii,fara de care nu am mai putea privii nimic,probabil doar intuneric si cu siguranta nu vrem asta...
Imi placea sa privesc oamenii,nu de mult statea si incercam sa ma detasez de ploaia grea care imi lovea fata,era o durere surda,fiecare picatura rece parca aducea altceva,ceva nou,nemaistit pana atunci.Priveam cu ochi fugitivi pe fiecare in parte,alergau de frica ploii.Nu am inteles niciodata asta...e atat de frumoasa,creativa,pura,nu te raneste,te alimta cu picaturi reci sau calde(toti avem nevoie de asta cateodata)si totusi toata luma fuge de ea.Era ciudat cum intr-un parca gol,maturat de apa marunta eu ma detasam de lume si priveam necontenit aceea frenezie.Eram fascinata de modul in care,intr-un singur minut dispare totul,poate asa va fi si l-a sfarsit,asa a fost si la inceput.
Oh,Doamne unde ma duceam cu gandul...
Sunt momente in care nu mai pot oprii ganirea,nu mai pot diviza imaginatia si nu ii pot spune "stop".Desi aveam privirea goala gandurile imi alunecau frenetic pe retina,vedea imagini,auzeam voci care de fapt nu existau si chiar daca nu eram nebuna imi placea acest sentiment,era ceva diferit,nu il am de prea multe ori in viata dar atunci a fost puternic,poate ploaia ma influenteaza,poate creierul uman functioneaza altfel in contact cu apa...sau poate doar al meu.
De mic copil mi se spunea ca am imaginatie bogata,dar toate aceste flash'uri asimetrice care imi alunecau pe creier erau cam prea mult.
Imi imaginam oamenii altfel,nu neaparat mai buni,doar altfel,o lume mai putin fada,fete mai zambitoare,un soare mai putin stralucitor si o ploaie ceva mai calda.Nu aveam dorinte pentru varsta mea.Nu voiam ca scoala sa ia foc sau ca profesoara de latina sa fie gasita moarta in cada,aveam ganduri cel putin marete,de schimbare in mai bine,unele de distrugere chiar,de cele mai multe ori cadeau in fantastic,majoritatea fiind nerealizabile.
Cu fiecare cuvant pe care il scriem,fiecare sunet pe care il auzim si cu fiecare imagine pe care o vedem,imaginatie devine din ce in ce mai vasta si putem schimba ceva in bine,nu doar la noi.Uneori e prea mult,adevarat si trebuie sa stim sa o controlam,dar trebuie sa avem si momente de "liniste" in care sa stam nemiscati si sa privim frenezia din jurul nostru.Sa creem o poveste pentru fiecare om,sa ne imaginam ceva legat de el,pe care,probabil,intr-o zi il vom cunoaste si vom afla ca aceea imagine din capul nostru coincide cu realitatea.Imaginatia este un taram inca neexperimentat de multi,din pacate.Mai bine o lasati sa curga,sa va imaginati ce vreti,sa credeti in asta,sa creeati noi orizonturi pentru mintea voastra.