Există vise in care...

 - Curajul nu mai e curaj, doar o copie ieftină a încrederii in sine... atunci când confuzia atinge nivelul cel mai înalt. -
  
  Luminile sunt doar umbre care iau foc în întuneric şi lasă scrum risipit într-o adiere îngheţată de teamă. Deschizi larg ochii şi simţi energia care te inconjoară, iar pe retină, tot ce îţi rămâne este imaginea unei explozii care se sparge-n ploaie. Te sperii şi te întorci, picioarele nu te mai ajută îndeajuns şi sângele-ţi pulsează prea repede.
  Dar n-ai scăpare. Acum nu.
  Eşti singur şi încă exişti. Copilul din tine caută o scăpare, dar adultul se aruncă în zăpadă şi aşteapă un sfârşit - el a trăit destul. Glasu-ţi dispare, ştii că visezi, dar nu crezi că te vei mai trezi. Parcă e prea frig pentru asta şi prea întuneric să mai vezi vreodată. Sau tu prea laş.
  Doar tăcerea mai urlă o durere, un gând nerostit care se transformă într-un invizibil nimic ce dispare într-o tăcere şi mai mare. Totu-i un haos, un rebus ruşinat de goliciunea lui, pe care nimeni nu îndrăzneşte să-l rezolve.
  Sens şi non-sens, sens şi non-sens. O înşiruire de fapte stranii la care nu vrei să participi conştient, care crezi că te vor sfărma din clipă în clipă. Sau că te vor înnebuni înainte să te trezeşti... dacă o vei mai face şi de data asta. Căldura e departe, mâinile ţi se încleştează şi simţi doar cum ceva te cheamă să te rupi de ele, să fii mai uşor, ca să poţi zbura. Dar ele rămân acolo, reci şi ameţite, îţi îngreunează trupul care parcă nu mai e al tău. Parcă nu mai e al nimănui.
  Aştepţi un ajutor, un cutremul care să te zguduie şi să nu mai dormi. Un fior care să-ţi pătrundă pe sub piele, în creier şi-n subconştient şi să topească visul, să-l arunce departe de tine şi să-l rupă bucată cu bucată, aşa cum face el cu tine.
  Dar până atunci...
  Îţi simţi inima în genunchi şi picioarele inexistente, te cauţi pe tine, fără să ştii că zăpada te-a acoperit în întregime. Şi totuşi, încă plouă. Glas nu mai ai, cu siguranţă. Nici logică, orice urmă de raţiune s-a dizolvat în frica adultului; iar copilul are doar inocenţă, care nu il ajută cu nimic. 
   Dar până atunci... nimic.


 - Există vise pe care e mai bine să nu le ai. Dar când le pierzi, răsfirate-n dimineaţă, simţi că ai totul. -