prinde conturul furiei, îmblânzită doar
de cafeniul ochilor - care prinde viaţă când
orice oglindire a expresivităţii tinde să
piară, fără urme, în neant.
Artistul dispare. Şi simte, în interiorul
zbuciumat de neputinţă, cum totul
devine sec, cum aripile minţii
se prăbuşesc, luând foc în aerul
ce duce spre abis.
Astăzi rămâne doar omul. Omul gol, lipsit
cu desavârşire
de capacitatea de a crea, atunci când dorinţa
prea mare macină încet - într-un non-sens absurd -
puterea.
Astăzi - e gri, e gol şi-i rece, chiar şi cu
Soarele revărsânduse-n raze.
Gândurile se zbat, într-un creier care
parcă a uitat să mai vrea să le-nţeleagă.
Iar foaia din faţă rămâne şifonată şi pustie,
udată de-o lacrimă semnată de eşec.
Artistul nu mai are culoare acum,
e doar o umbră
a propriului talent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu