De cand cu accidentul,Angie simtea multe lucruri ciudate.In ea se ducea o lupta continuaO lupta cu trecutul,cu prezentul si cu viitorul,se gandea la familia ei,incerca sa isi aminteasca,din cand in cand ii mai reveneau in minte anumite pasaje,culori,simtea mirosuri cunoscute sau care,aparent i se pareau cunoscute.A reusit din nou sa adorma,un somn dulce si lin,fara nicio amintire,fara niciun vis si fara nicio remuscare.A dormit pana la ora pranzului si Emily era cu adevarat ingrijorata.
-Papusa,ti-am adus ceva de mancare.a zis Emily care tinea in mana o tava pe care era o portie mare de spaghetti si o cola dietetica.
Angie dormea cu o expresie trista pe fata,de burta,cu fata la perete,parca nu auzea si nu simtea nimic.Mirosul mancarii ei preferate,insa a facut-o sa clipeasca,usor fara sa schiteze vreun gest sau sa ridice capul de pe perna.Cand era mica incerca mereu sa-si pacaleasca mama astfel pentru a nu merge la scoala.Emily lasase tava pe noptiera si ii atinse usor parul moale si lung lasat sa cada in bucle mari pe spate.Angie se intoarse usor cu fata spre Emily fara a ridica capul de pe perna:
-Eu de ce nu am murit cu ei?
-Pentru ca Dumnezeu a vrut astfel,El a decis ca tu sa ramai.
-Si ei sa plece...De ce?De ce trebuia facuta o alegere?Si daca m-a lasat aici de ce nu m-a lasat cu amintiri?
-Poate ca nu a vrut sa suferi-si ii puse usor mana pe genunchi-.Acesta e un nou inceput,tu esti o noua Angie mai tare,mai puternica.Vei fi mai atenta la tot ce te inconjoara si iti vei iubii parintii mereu.
Angie o privea cu atentie,ii masura chipul si isi dadea seama ca il mai vazuse de cateva ori inainte de accident.
-Acum trebuie sa plec la spital insa,sunt in schimbul 2 azi,dar ma voi intoarce la cina,bine?
-Bine.
-Esti la tine acasa,fa ce vrei,te rog doar sa nu iesi si daca bate cineva la usa mai bine sa nu-i dai drumu.Umbla tot felu’ de golani pe aici...Aaa si te rog sa mananci tot,trebuie sa te hranesti.
-Bine.Multumesc!
-Cu placere,iubita.
Angie avea privirea atintita catre bolul din care ieseau aburi cu coada ochiului privind agitatia de pe strada.Oricat de bine s-ar fi purtat Emily cu ea inca nu se simtea protejata,avea tot ce-i trebuia si Emily gatea grozav dar nu putea sa nu simta lipsa a tot ce a avut inainte,desi nu stia exact cum aratau toate astea le simtea mereu,acolo cu ea.Si-a tras tava pe genunchi si isi indrepta privirea catre geam.Pe strada inca erau cioburi de sticla si pete mici de sange.Mesteca incet si se gandea cu groaza la familiile celor ce au murit,pentru ca era sigura ca cineva a murit acolo.Se juca cu furculita pe marginea bolului murdar de sos,cu privirea pierduta isi amintise vag niste versuri pe care le fredona intr-o gradina.Isi inchise ochii si se incrunta,se concentra cat putu de tare dar imaginea disparu subit.Tot odata simtii un miros de levantica,simtea mirosurile tot mai clar,iar atunci cand imaginea disparea dispareau si ele.Cerul era superb in aceea zi,se uita la norii parca pictati in 5 nuante diferite si se gandea la tragedia care avusese loc chiar sub ochii ei.Se gandea ca e un semn,simtea ca e ceva,ceva ce are legatura cu ea dar nuputea devinii aceasta simtire ca pe una fizica.Era mult prea puternica si incerca sa se fereasca de ea,da trupul ii fu cuprins in teama.
Sarii din pat,deschise geamul si iesii pe jumate inafara,incerca sa tipe,se uita lipsita de expresie la pata de sange de pe strada,incerca sa-si aminteasca,avea o expresie schimonosita.Se tinea in maini pe pervazul iesit inafara si statea in genunchi pe calorifer.Inchise ochii pentru o secunda si isi amintii o alta melodie,una fara versuri,semana cu un vals.Rochie rosie de matase si tocuri de 15 centimetri,parul blond al mamei si costumul cel bun al tatalui,aveau o discutie mai aprinsa,se certau,el tipa si ea a aruncat cu sticluta de parfum in perete.Mainile ii scapara in acel moment si un tipat asurzitor se auzi din strada.DEschise brusc ochii,era rece ca gheata si se uita tinta la femeie de pe merginea cealalta a drumului.A coborat incet de pe calorifer si se uita in continuare pe geam.Avea in mana o curce si plangea,se uita atenta la petele de sange de pe strada.Cu parul alb prins in coc si imbracata intr-o rochie lunga neagra,lumea trecea nepasatoare pe langa ea,plangea cu zgomot,probabil jelea una din victimele accidentului.Angie o privea fara nicio expresie pe fata,se gandea la cum au murit ai ei,la ce s-au gandit ultima oara,cum aratau exact,locul unde s-a intamplat accidentul.Mereu cand incerca sa isi aminteasca de asta i se taia filmul,se detasa de lumea reala si isi obliga memoria sa scoata in fata o imagine cu ai ei.Femeia cu parul alb cazu in genunchi cu mainile pe pamant.Angie fugi spre usa,apuca cheile de pe masuta de cafea si iesii in fuga,Dorothy o privea speriata de pe canapea.
A iesit din scara blocului si a traversat in fuga:
-Sunteti bine?Angie o apuca de un brat pe femeie si o ridica.Era udoara ca un fulg,probabil nu mai mancase de cateva zile.Lua crucea de pe asfaltul rece si i-o puse in mana.
-Da,domnisoara,sunt bine,multumesc.Incerca sa isi inghita lacrimile,sa isi reprime sentimentele si Angie stia cum e sa simti asta.
Femeia nu ii daduse inca drumul la mana,o tinea firav si o privea,avea parul valvoi abia trezista din somn si era murdara de sos.Imbracata in pijama si in papuci de casa.Angie se uita si ea speriata,intrebatoare,incerca sa isi dea seama ce cauta acolo,ce impuls de moment a facut-o sa iasa din casa si sa se duca glont la acea femeie necunoscuta.Nu stia daca e bine sau nu dar simtea ca nu vrea sa ii dea drumu la mana.
-Sunteti sigura ca sunteti bine?Mai bine urcam,stau chiar aici,va fac un ceai.
Habar n-avea de ce a spus asta,era un strain,nu avea voie sa iasa din casa daramite sa aduca un strain inauntru.Nu stia nici de ce a iesit in strada,parca cineva o impingea de la spate,dar acum era acolo si,pentru momente ra convinsa ca asta e cel mai bun lucru.
-Nu vreau sa deranjez,sunteti sigura?
-Nu e nicio problema,imi face placere.
Femeia mergea incet,inca nu ii daduse drumu la mana si o privea insistent.Angie voia sa o intrebe de ce o priveste dar nu voia sa fie obraznica.
Dorothy o privea fara inteles pe straina care se apleca usor catre ea.
-Aveti un caine foarte frumos.Cum o cheama?
-Dorothy,nu e cainele meu vedeti...
Angie nu voia sa o dea si mai rau in bara,deja ii adusese un strain in casa lui Emily,si daca ii spunea ca nu stie ce cauta acolo si ca nu isi mai aminteste nimic probabil ar fi crezut-o nebuna.
-E...o poveste lunga.Luati loc,va aduc imediat un ceai.
-Sunteti draguta,rar mai intalnesti pe cineva care sa te ajute fara niciun interes.
Acum Angie bajbaia prin bucataria in care nu mai fusese niciodata,si,ca de obicei,fara panica.Parca cineva o ghida catre ficare lucru.A lasat ceaiul pe foc si s-a intors la femeia din sufragerie.
-Inca nu am facut prezentarile,eu sunt Robin McCarter.
-Angie,incantata!
-Aveti in apartament foarte frumos,si un caine istet.
Dorothy statea deja cu capul in poala ei.
-Stau la cineva aici,nu e apartamentul meu.
-Nu vreau sa deranjez pe nimeni,sunteti sigura ca...
-Da,stati linistita.Doamna McCarter...sunt sigura ca vi s-a parut nelalocul lui tot ajutor voluntar pe care vi l-a oferit,dar credeti-ma,este neconditionat.Stiu ca a fost un accident aici ieri,inca se mai vad urmele,am trecut prin ceva asemanator.Mi-am pierdut familia intr-un accident acum cateva luni,v-am vazut ca plangeati si,credeti-ma,stiu ce simtiti.
-Imi pare rau sa aud asta.Atat de tanara...Vedeti dumneavoastra...fata mea,Bianca e in coma,era in masina cu nenorocitul ala ieri.
-Si eu am stat in coma 2 luni(Angie nu isi mai amintea exact cat a stat in coma,dar a estimat dupa spusele doctorului)si uite-ma aici,nu-mi amintesc prea mult ce-i drept dar sunt in viata.Cu siguranta fiica dumneavoastra va avea mai mult noroc.
-De ce nu sunt eu in locul ei?are doar 20 de ani si daca nu ar fi aparut nenorocitul ala in viata ei...I-am spus sa nu plece cu el,trebuiau sa ajunga la munte,am lasat-o,nu ma puteam impotrivii,dar nu mi-a placut niciodata de el.
Femeia a inceput sa tremure si sa ridice tonul vocii,era din ce in ce mai agitata si parca voia sa il ia pe acel “nenorocit” la bataie.Angie a luat-o de umeri si o privea gales,incerca sa o calmeze.Apa pentru ceai incepu sa fiarba si sa o faca pe Dorothy sa-si ciuleasca urechile.
-Fierbe apa,aduc imediat ceaiul.
Robin plangea,de data asta fara zgomot mangaind-o pe Dorothy pe cap.
Angie simtea o legatura speciala cu femeia asta,era o necunoscuta dar era in aceeasi situatie cu a ei,fiica ei era in coma,se gandea ca e un semn.A avut un moment de sinceritate in fata ei si si-a jurat sa nu-si mai deschida sufletul in fata nimenui,in femeia asta avea incredere,nu o cunostea dar simtea ceva special in legatura cu ea.
Intoarsa cu ceaiurile in sufragerie a gasit-o pe Robin cu capul pe genunchi suspinand cu tot trupul.
-O sa fie bine,uitati-va la mine,nimeni nu-mi mai dadea nicio sansa,la un moment am incetat si eu sa ma cred si pana la urma m-am trezit.Cu mine soarta a fost cruda,sunt sigura ca fiica dumneavoastra isi va revenii mai repede,doamna McCarter.
-Spune-mi Robin,te rog.Angie,nu?
-Da.
Isi stersese lacrimile si se imbarbata singura.
-Cand ma gandesc ca e doar vina lui...
-La cine te referi,Robin?
-Zack,iubitul fetei mele.Tocmai a iesit din puscarie,e un gunoi,si masina pe care o conducea era furata.S-a ales cu cateva zgarieturi,azi dimineata a fugit de la spital.Nemernicul...Daca pateste ceva fata mea din cauza lui jur ca il omor cu mainile mele.
-Mi-ar placea sa o vad pe fiica ta.
Robin o privii intrebator si totusi dulce,o atinsese usor pe obraz si se gandii la fiica ei suspinand.
-Tind sa cred ca esti un inger.Maine dimineata merg la ea la spital,daca vrei pot trece pe la tine.
-Mi-ar face mare placere.
In acest timp in casa intra Emily.
-Angie,scumpo,am venit!
Angie sari ca arsa de pe canapea si fugii la usa.
-Ce faci scumpo,urata furtuna,m-a udat toata din parcare pana aici.Pregatesc imediat cina,sper ca n-ai mancat.
-Aaa nu,Emily,uite.Stiu ca mi-ai spus sa nu ies din casa,dar...Stii accidentul de ieri?
-Da,biata fata e in coma la spital.Ce e cu ea?
-E la spital la tine?
-Da.Angie,ce e?Pari tare agitata...
Intre timp Emily inainta si o vazu pe straina la ea in sufragerie.Angie o apuca de brat strans si incerca sa o faca sa nu mai mearga.
-Ea e mama fetei,Robin.Nu te supara,te rog,am simtit ca trebuie sa vorbesc cu ea,nu stiu de ce,pur si simplu am simtit asta si da,stiu ca nu trebuia sa ies din casa sau sa las pe cineva inauntru dar mi-am amintit de mama si fata ei e acum in coma si...
-Angie,scumpo,linisteste,am vazut-o la spital ieri seara,a stat toata noaptea langa fiica sa.
Angie ii dadu drumu la brat si se uita catre Robin care era acum in picioare facand prezentarile.Rasufla usurata si se aseza pe un fotoliu.
-Doamna asistenta,sunt surprinsa sa va intalnesc aici.
-Si eu,doamna McCarter.
-Mai stiti ceva de Bianca?
-E in aceeasi situatie,imi pare rau.
-Si Angie a fost in locul ei,doamna McCarter,o stiu de cand era o mana de om,eu si doctorul Dickenson am fost singurii care am crezut in recuperarea ei,dupa 2 luni de coma si-a revenit.Nu trebuie sa cedati pentru fiica dumneavoastra,are nevoie de dumneavoastra acolo,langa ea,sanatoasa.
-Asa e,aveti dreptate.
In incapere era o liniste mormantala,doar cascatul larg al lui Dorothy a taiat pustiul in care se scufundasera gandurile celor trei.
-Ramaneti la cina?Ma gandeam sa fac niste aripi de pui...
-Raman doar daca nu-mi mai vorbiti cu “dumneavoastra”.
Atmosfera era deja una mai destinsa si parca cele trei porneau impreuna pe un nou drum,impreuna,fara probleme,uitasera fiecare de lipsurile din viata si aveau de gand sa-si continue viata fara a le fi frica de a se gandii la ziua de maine si la suferintele pe care le va cauza lupta cu trecutului si cu greselile lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu