- Şiii, cina este servită, doamnelor! spuse Emily pe un ton glumeţ, încercând să anestezieze orice urmă de tensiune din aer. Nu voia ca Robin să îşi piardă o clipă speranţa în recuperarea Biancăi, însă era, totodată, medic… şi ştia clar că şansele ei de a ieşi din comă deja nu mai depind doar de aparate. Aşeză uşor platoul pe masă, scoase trei farfurii dintr-un sertar aproape gol şi se aşeză alături de cele două. Parea bine-dispusă, trebuia sa fie aşa… pentru Angie. Dar nu era uşor nici pentru ea. Simţea nevoia de a lua o gură de aer, o nevoie care nu mai putea aştepta, pentru că o sufoca lent şi îi făcea glasul să tremure surd şi în neştire.
- Ma scuzaţi… până se răcesc cartofii trebuie să dau un telefon urgent. Se ridică şi se indreptă spre camera ei, cu nicio intenţie de a suna pe cineva – însă a avut nevoie de o scuză pentru a se retrage câteva momente în singurătate. Apoi deschise fereastra şi se lăsă cuprinsă de vântul rece de afară. Era mai frig decât credea. Însă rămase acolo, nemişcată, cu cugetul suspendat in miile de gânduri care îi alterau liniştea în acel moment. Parcă abia atunci realiza că viaţa i s-a schimbat şi ei… că i s-a schimbat atât de mult şi neaşteptat, încât aproape că nu se simţea în stare să continue. Din ce motive i se părea atât de ciudat să locuiască cu Angie, să o ştie atât de aproape de ea zi de zi şi atât de dependentă de ea în starea ei de acum? De ce, când mereu a fost atât de importantă pentru ea, încă din ziua în care a asistat la venirea ei pe lume? Îi era oare frică de acestă ipostază nouă în care destinul a adus-o, sau încă durerea de a-i ştii părinţii în nefiinţă este încă mult prea vie şi pentru ea?
- Emily?! Eeemily! Angie o strigă în vreme ce ei îi trebuia timp pentru a ieşi din tranşa în care părea să fi intrat. Închise geamul şi se grăbi speriată spre sufragerie, unde Robin îi făcu semn spre un domn care o privea din pragul uşii. Părea în întârziere într-un loc doar de el ştiut şi îi lăsă în grabă un plic mic şi alb. Aceasta îl luă, dar , în loc să îl deschidă, cu o urmă cât de mică de curiozitate pe chip, îl lăsă pe un scaun din apropiere şi se aşează din nou la masă, parcă încă absentă.
Cina a trecut repede, fiind însoţită de o varietate impresionantă de subiecte de discuţie. S-a încercat însă evitarea atingerii unor puncte sensibile, de aceea scurtele fraze despre tristul accident petrecut recent a rămas într-un plan secundar. Era nevoie de speranţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu