Copilul nu mai e copil acum

Se rupe ceva, acolo-n tine, şi nu e os

       ori carne crudă, doar suflet

                 prea plăpând.

Îţi simt mirosul de copil, respiraţia

        ta m-atinge şi mă îngheaţă

                 în fiori.

Îţi aud clar, tot mai clar şi dureros

        plânsetul - şi nu ştiu a te consola,

                 intind absent mâna

spre a te mângâia, dar lacrimile

        tale mă paralizează şi

                 opresc.

Atunci – îmi dau seama că nu exişti,

        ori stai doar ascuns într-o minte

                 care

a renunţat demult la tine;

         că lacrimile-ţi sunt realităţile

                 adultului şi

       amintirile tale.

Tu eşti numai un eu vechi şi uitat

         de mine însămi, dar mereu

                  vei trăi

    - chiar şi-n netrăire –

în corpul care cândva a fost al tău,

         dar pe care anii ţi l-au furat

    şi maturitatea  mi l-a dat mie.

When innocence turns to violence(episode 7)

Luna poposii langa geamul din bucatarie,si ca un lup infometat,Emily ramase cu apa scurgandu-i-se pe maini,cu o privirea de gheata privind pierduta catre globul de cristal ce parea ca-i acapareaza intreaga fiinta.Lasa farfuria jos si robinetul dat drumu’ si se duse glont la plicul pe care l-a ingnorat fara vlaga toata seara.Era inca uda pe maini,hartia se uda si ea,la fel si tapiteria scaunului,Angie se uita la televizor din sufragerie,o vedea cu coada ochiului pe Emily,dar emisiunea de la 22 seara era mult prea incitanta pentru a-si indrepta privirea in alta parte.Hartia galbuie pe care scria cu cerneala neagra,parca picurata de pe o pana era in contrast cu plicul care,probabil cumparat de la posta nu a fost pe placul expeditorului.Emily cauta cu privirea un titlu,in zadar.

“Stiu ca nu suntem in relatii tocmai bune,Emily dar am considerat ca e de datoria mea sa te anunt,chiar daca imi e foarte greu.Nu am numarul tau de telefon deci asta a fost singura cale...probabil plicul asta v-a ajunge prea tarziu la tine dar...mama ta a murit,Emily.A suferit un infract azi-noapte,imi pare rau!”

Angie avea privirea parca lipita de ecranul televizorului,o noutate pentru ea,culorile puternice care ii afectau retina o fascinau in mod deosebit.Robin era in camera ei,dupa multe insistente a hotarat sa ramana,inecata intr-o mare gri de ganduri.Statea in fund pe marginea patului si murmura o rugaciune.Emily si-a insfacat haina de pe spatarul scaunului de langa usa si a iesit in graba lasand plicul sa-i alunece din maini plutind ceva timp in aer.Angie auzi un zgomot,dar isi intoarse capul prea tarziu.

Emily era o femeie foarte puternica si nu a plans decat de doua ori in viata:Cand i-a murit tatal,tot in urma unui atac de cord si cand a aflat ca nu poate avea copii,momente cu adevarat de cumpana.Acum conducea cu viteza pe podul care iesea din oras,cu muzica data la maxim incercand parca sa-si acopere gandurile care ii mistuiau inima.Nu mai vorbise cu mama ei de ani buni,relatia dintre ele se racise foarte mult inca din ziua cand ea s-a hotarat sa divorteze de barbatul care ii facuse atat rau.Cu toate ca si-a tradat propia fiica si a hotarat sa nu o mai vada pentru acel om,Emily era totusi copilul ei si era constineta de asta.Timpul,imprejurarile si comalui Angie au tinut-o in ultimele luni departe de femeia care i-a dat viata,nu se simtea bine stiind ca a “dat-o afara” din viata ei si se simtea vinovata pentru purtarea mamei sale,desi ea nu gresise cu nimic,ea fiind cea care i-a spus ca daca se desparte de Dylan mai bine nu se mai intoarce.O iubea si o va iubii mereu,era mama ei,dar in acel moment s-a simtit jignita si a iesit spunand “Daca atat conteaza prezenta mea aici,cred ca e mai bine sa ies.”.Se intreba acum daca mai merita sa planga,nu avea de gand sa o faca,si nu pentru ca s-a distantat de mama ei ci pentru ca pur si simplu simtea ca e in zadar.Ea a dat-o la o parte,dar Emily tot se intreba cum ar fi fost viata alaturi de mama ei,sa fii locuit impreuna,acum cand avea atata nevoie de ea,desi a avut multe depresii din cauza singuratatii nu s-a lasat si a preferat sa sufere in tacere.

Tinea volanul strans,gata sa faca un gest reflex spre stanga sau pre dreapta,acceleratia mai avea putin si intra in podea iar muzica parca voia sa sparga geamurile.In ultimii 5 ani din viata,Ann,mama lui Emily traia intr-un satuc linistit departe de lumea agitata din metreopole impreuna cu sora vitrega a lui Emily.O femeie trecuta de 40 de ani care si-a trat toata viata alaturi de pisicile ei,nu era fata ei dar Ann o percepea ca atare.A iubit si ea candva,cand era tanara si varsta nu ii era mult prea evidenta pe chip,a iubit,a suferit si a ramas cu asta,cu asta si cu niste poze vechi,la fel si Ann,tatal lui Emily a plecat imediat ce a aflat ca urmeaza sa aiba un copil,s-a speriat si a plecat la oras,era mult prea tanar si nu isi putea asuma o asemenea responsabilitate,Ann nu a putut scapa de copil asa ca,ajutata de mama ei,care i-a fost aproape tot timpul a crescut-o pe Emily cum a putut.Cand l-a cunoscut pe John,la o varsta destul de inaintata a crezut ca si-a gasit iubirea vietii,a incercat sa il uite pe primul barbat din viata sa,dar nu a reusit.John avea si o fata,insa,Martha,cu care Emily nu s-a inteles niciodata,John fiind si el un subiect destul de greu de inghitit in familia ei.Emily nu a avut o viata usoara,si aceasta noua lovitura nu facea decat sa o intareasca mai tare,se va ridica si de data asta,o putere interioara o tine inca la suprafata.

Străină lumii lor

Prea mică. Prea inocentă şi influenţabilă. Prea doar adolescentă. Prea eu şi prea mulţi alţii.

Prea mult timp mi-am înşelat creierul spunându-i să creadă că ştie şi în zadar am crezut că ţin ascunsă în palmele minţii o sumă considerabilă de cuvinte-cheie care dezvăluie secretele lumii în care încă mă pierd constant. Eu… eu, de fapt, nu ştiu nimic, sunt doar prinsă între gânduri şi gânduri care mă ameţesc şi mă îmbată amar, mă strangulează lent şi pe urmă îmi redau libertatea, pentru ca apoi să mă lase năucă între alte mii de întrebări care ard în interioru-mi.

De ce pentru unii este atât de uşor acum, când adolescenţa le stă mută şi surdă la picioare? Lor… viaţa li se răsfiră, cu o uşurinţă ce tinde spre caraghios, în fapte mărunte şi lipsite de sens, dar cărora ochii necopţi le modifică invizibil şi iremediabil dimensiunile, aruncând peste ei iluzia alterată a fericirii. Viaţa tinde să graviteze, uitând să se mai oprească la răstimpuri, în jurul a ceea ce ei, mândrii, numesc distracţie. Acea distracţie care te lasă gol după un timp, care uită să-ţi mai amintească că după orice orizont există un altul şi nu doar unul şi te limitează subit, fără să simţi, la ea. Şi totuşi, ei au impresia că experimentează împlinirea, pe care o vor mereu completă şi doar a lor. Doar impresia…

Dar uite, eu nu sunt aşa. Nu pot. Nu îmi doresc. Şi nu ştiu de ce, acum vreau să plâng. Sau ştiu. Dar nu sunt capabilă de a şi exprima ceva atât de intim precum ceea ce generează un fragment de lacrimă în ochii-mi mari. Sunt doar o copilă, asta e. Iar lumea-i prea crudă, prea matură şi de neînţeles. Aş putea-o interpreta din zeci de unghiuri şi tot nu aş cunoaşte-o, aş putea-o privi nopţi la rând şi tot nu aş vedea-o. Pentru că nu ştiu, pentru că nimeni nu m-a învăţat. Şi atunci ce să fac cu setea asta de schimbare, de renunţare la naivitate, pentru a putea zbura, chiar şi cu aripile frânte, spre lumea lor, a adulţilor? Mă simt o marionetă printre ei, în mâna lor, şi nu deţinătoarea universului, nici măcar al celui propriu, precum cei cu care-mi împărtăşesc, involuntar, vârsta.

Mă scârbeşte prostia şi totuşi simt că-i sunt prizonieră, cu mintea, adeseori, prea puţin deshisă spre noul după care tânjesc în tăcere. Poate ţintesc eu prea sus şi dorinţa de a ajunge acolo mă paralizează şi mă lasă lipsită de orice iniţiativă de a înainta. Căci rămân mereu aici, jos şi buimăcită, aşteptând ca reala viaţă să mi se deshidă în faţă, dar e prea dură pentru mine, iar eu încă prea fragilă pentru a suporta.

Nu e nimic de făcut, nu rămâne nicio soluţie, doar loc de răbdare, ca până acum. Mă voi abandona din nou lumii mele copilăreşti şi voi aştepta doar ca ea să dispară, să se dizolve pas cu pas, până când va rămâne doar amintirea gri spulberată-n vânt. Iar până atunci, tac. Debusolată şi nerăbdatoare, veşnic neînţeleasă, tristă şi diferită, fără puterea, oricât de măruntă, de a contura prin scris formele uraganului din trupul a ceea ce sunt doar eu şi atât.

Doar tac.

When innocence turns to violence (episode 6)

- Şiii, cina este servită, doamnelor! spuse Emily pe un ton glumeţ, încercând să anestezieze orice urmă de tensiune din aer. Nu voia ca Robin să îşi piardă o clipă speranţa în recuperarea Biancăi, însă era, totodată, medic… şi ştia clar că şansele ei de a ieşi din comă deja nu mai depind doar de aparate. Aşeză uşor platoul pe masă, scoase trei farfurii dintr-un sertar aproape gol şi se aşeză alături de cele două. Parea bine-dispusă, trebuia sa fie aşa… pentru Angie. Dar nu era uşor nici pentru ea. Simţea nevoia de a lua o gură de aer, o nevoie care nu mai putea aştepta, pentru că o sufoca lent şi îi făcea glasul să tremure surd şi în neştire.

- Ma scuzaţi… până se răcesc cartofii trebuie să dau un telefon urgent. Se ridică şi se indreptă spre camera ei, cu nicio intenţie de a suna pe cineva – însă a avut nevoie de o scuză pentru a se retrage câteva momente în singurătate. Apoi deschise fereastra şi se lăsă cuprinsă de vântul rece de afară. Era mai frig decât credea. Însă rămase acolo, nemişcată, cu cugetul suspendat in miile de gânduri care îi alterau liniştea în acel moment. Parcă abia atunci realiza că viaţa i s-a schimbat şi ei… că i s-a schimbat atât de mult şi neaşteptat, încât aproape că nu se simţea în stare să continue. Din ce motive i se părea atât de ciudat să locuiască cu Angie, să o ştie atât de aproape de ea zi de zi şi atât de dependentă de ea în starea ei de acum? De ce, când mereu a fost atât de importantă pentru ea, încă din ziua în care a asistat la venirea ei pe lume? Îi era oare frică de acestă ipostază nouă în care destinul a adus-o, sau încă durerea de a-i ştii părinţii în nefiinţă este încă mult prea vie şi pentru ea?

- Emily?! Eeemily! Angie o strigă în vreme ce ei îi trebuia timp pentru a ieşi din tranşa în care părea să fi intrat. Închise geamul şi se grăbi speriată spre sufragerie, unde Robin îi făcu semn spre un domn care o privea din pragul uşii. Părea în întârziere într-un loc doar de el ştiut şi îi lăsă în grabă un plic mic şi alb. Aceasta îl luă, dar , în loc să îl deschidă, cu o urmă cât de mică de curiozitate pe chip, îl lăsă pe un scaun din apropiere şi se aşează din nou la masă, parcă încă absentă.

Cina a trecut repede, fiind însoţită de o varietate impresionantă de subiecte de discuţie. S-a încercat însă evitarea atingerii unor puncte sensibile, de aceea scurtele fraze despre tristul accident petrecut recent a rămas într-un plan secundar. Era nevoie de speranţă.

When innocence turns to violence(episode 5)

De cand cu accidentul,Angie simtea multe lucruri ciudate.In ea se ducea o lupta continuaO lupta cu trecutul,cu prezentul si cu viitorul,se gandea la familia ei,incerca sa isi aminteasca,din cand in cand ii mai reveneau in minte anumite pasaje,culori,simtea mirosuri cunoscute sau care,aparent i se pareau cunoscute.A reusit din nou sa adorma,un somn dulce si lin,fara nicio amintire,fara niciun vis si fara nicio remuscare.A dormit pana la ora pranzului si Emily era cu adevarat ingrijorata.

-Papusa,ti-am adus ceva de mancare.a zis Emily care tinea in mana o tava pe care era o portie mare de spaghetti si o cola dietetica.

Angie dormea cu o expresie trista pe fata,de burta,cu fata la perete,parca nu auzea si nu simtea nimic.Mirosul mancarii ei preferate,insa a facut-o sa clipeasca,usor fara sa schiteze vreun gest sau sa ridice capul de pe perna.Cand era mica incerca mereu sa-si pacaleasca mama astfel pentru a nu merge la scoala.Emily lasase tava pe noptiera si ii atinse usor parul moale si lung lasat sa cada in bucle mari pe spate.Angie se intoarse usor cu fata spre Emily fara a ridica capul de pe perna:

-Eu de ce nu am murit cu ei?

-Pentru ca Dumnezeu a vrut astfel,El a decis ca tu sa ramai.

-Si ei sa plece...De ce?De ce trebuia facuta o alegere?Si daca m-a lasat aici de ce nu m-a lasat cu amintiri?

-Poate ca nu a vrut sa suferi-si ii puse usor mana pe genunchi-.Acesta e un nou inceput,tu esti o noua Angie mai tare,mai puternica.Vei fi mai atenta la tot ce te inconjoara si iti vei iubii parintii mereu.

Angie o privea cu atentie,ii masura chipul si isi dadea seama ca il mai vazuse de cateva ori inainte de accident.

-Acum trebuie sa plec la spital insa,sunt in schimbul 2 azi,dar ma voi intoarce la cina,bine?

-Bine.

-Esti la tine acasa,fa ce vrei,te rog doar sa nu iesi si daca bate cineva la usa mai bine sa nu-i dai drumu.Umbla tot felu’ de golani pe aici...Aaa si te rog sa mananci tot,trebuie sa te hranesti.

-Bine.Multumesc!

-Cu placere,iubita.

Angie avea privirea atintita catre bolul din care ieseau aburi cu coada ochiului privind agitatia de pe strada.Oricat de bine s-ar fi purtat Emily cu ea inca nu se simtea protejata,avea tot ce-i trebuia si Emily gatea grozav dar nu putea sa nu simta lipsa a tot ce a avut inainte,desi nu stia exact cum aratau toate astea le simtea mereu,acolo cu ea.Si-a tras tava pe genunchi si isi indrepta privirea catre geam.Pe strada inca erau cioburi de sticla si pete mici de sange.Mesteca incet si se gandea cu groaza la familiile celor ce au murit,pentru ca era sigura ca cineva a murit acolo.Se juca cu furculita pe marginea bolului murdar de sos,cu privirea pierduta isi amintise vag niste versuri pe care le fredona intr-o gradina.Isi inchise ochii si se incrunta,se concentra cat putu de tare dar imaginea disparu subit.Tot odata simtii un miros de levantica,simtea mirosurile tot mai clar,iar atunci cand imaginea disparea dispareau si ele.Cerul era superb in aceea zi,se uita la norii parca pictati in 5 nuante diferite si se gandea la tragedia care avusese loc chiar sub ochii ei.Se gandea ca e un semn,simtea ca e ceva,ceva ce are legatura cu ea dar nuputea devinii aceasta simtire ca pe una fizica.Era mult prea puternica si incerca sa se fereasca de ea,da trupul ii fu cuprins in teama.

Sarii din pat,deschise geamul si iesii pe jumate inafara,incerca sa tipe,se uita lipsita de expresie la pata de sange de pe strada,incerca sa-si aminteasca,avea o expresie schimonosita.Se tinea in maini pe pervazul iesit inafara si statea in genunchi pe calorifer.Inchise ochii pentru o secunda si isi amintii o alta melodie,una fara versuri,semana cu un vals.Rochie rosie de matase si tocuri de 15 centimetri,parul blond al mamei si costumul cel bun al tatalui,aveau o discutie mai aprinsa,se certau,el tipa si ea a aruncat cu sticluta de parfum in perete.Mainile ii scapara in acel moment si un tipat asurzitor se auzi din strada.DEschise brusc ochii,era rece ca gheata si se uita tinta la femeie de pe merginea cealalta a drumului.A coborat incet de pe calorifer si se uita in continuare pe geam.Avea in mana o curce si plangea,se uita atenta la petele de sange de pe strada.Cu parul alb prins in coc si imbracata intr-o rochie lunga neagra,lumea trecea nepasatoare pe langa ea,plangea cu zgomot,probabil jelea una din victimele accidentului.Angie o privea fara nicio expresie pe fata,se gandea la cum au murit ai ei,la ce s-au gandit ultima oara,cum aratau exact,locul unde s-a intamplat accidentul.Mereu cand incerca sa isi aminteasca de asta i se taia filmul,se detasa de lumea reala si isi obliga memoria sa scoata in fata o imagine cu ai ei.Femeia cu parul alb cazu in genunchi cu mainile pe pamant.Angie fugi spre usa,apuca cheile de pe masuta de cafea si iesii in fuga,Dorothy o privea speriata de pe canapea.

A iesit din scara blocului si a traversat in fuga:

-Sunteti bine?Angie o apuca de un brat pe femeie si o ridica.Era udoara ca un fulg,probabil nu mai mancase de cateva zile.Lua crucea de pe asfaltul rece si i-o puse in mana.

-Da,domnisoara,sunt bine,multumesc.Incerca sa isi inghita lacrimile,sa isi reprime sentimentele si Angie stia cum e sa simti asta.

Femeia nu ii daduse inca drumul la mana,o tinea firav si o privea,avea parul valvoi abia trezista din somn si era murdara de sos.Imbracata in pijama si in papuci de casa.Angie se uita si ea speriata,intrebatoare,incerca sa isi dea seama ce cauta acolo,ce impuls de moment a facut-o sa iasa din casa si sa se duca glont la acea femeie necunoscuta.Nu stia daca e bine sau nu dar simtea ca nu vrea sa ii dea drumu la mana.

-Sunteti sigura ca sunteti bine?Mai bine urcam,stau chiar aici,va fac un ceai.

Habar n-avea de ce a spus asta,era un strain,nu avea voie sa iasa din casa daramite sa aduca un strain inauntru.Nu stia nici de ce a iesit in strada,parca cineva o impingea de la spate,dar acum era acolo si,pentru momente ra convinsa ca asta e cel mai bun lucru.

-Nu vreau sa deranjez,sunteti sigura?

-Nu e nicio problema,imi face placere.

Femeia mergea incet,inca nu ii daduse drumu la mana si o privea insistent.Angie voia sa o intrebe de ce o priveste dar nu voia sa fie obraznica.

Dorothy o privea fara inteles pe straina care se apleca usor catre ea.

-Aveti un caine foarte frumos.Cum o cheama?

-Dorothy,nu e cainele meu vedeti...

Angie nu voia sa o dea si mai rau in bara,deja ii adusese un strain in casa lui Emily,si daca ii spunea ca nu stie ce cauta acolo si ca nu isi mai aminteste nimic probabil ar fi crezut-o nebuna.

-E...o poveste lunga.Luati loc,va aduc imediat un ceai.

-Sunteti draguta,rar mai intalnesti pe cineva care sa te ajute fara niciun interes.

Acum Angie bajbaia prin bucataria in care nu mai fusese niciodata,si,ca de obicei,fara panica.Parca cineva o ghida catre ficare lucru.A lasat ceaiul pe foc si s-a intors la femeia din sufragerie.

-Inca nu am facut prezentarile,eu sunt Robin McCarter.

-Angie,incantata!

-Aveti in apartament foarte frumos,si un caine istet.

Dorothy statea deja cu capul in poala ei.

-Stau la cineva aici,nu e apartamentul meu.

-Nu vreau sa deranjez pe nimeni,sunteti sigura ca...

-Da,stati linistita.Doamna McCarter...sunt sigura ca vi s-a parut nelalocul lui tot ajutor voluntar pe care vi l-a oferit,dar credeti-ma,este neconditionat.Stiu ca a fost un accident aici ieri,inca se mai vad urmele,am trecut prin ceva asemanator.Mi-am pierdut familia intr-un accident acum cateva luni,v-am vazut ca plangeati si,credeti-ma,stiu ce simtiti.

-Imi pare rau sa aud asta.Atat de tanara...Vedeti dumneavoastra...fata mea,Bianca e in coma,era in masina cu nenorocitul ala ieri.

-Si eu am stat in coma 2 luni(Angie nu isi mai amintea exact cat a stat in coma,dar a estimat dupa spusele doctorului)si uite-ma aici,nu-mi amintesc prea mult ce-i drept dar sunt in viata.Cu siguranta fiica dumneavoastra va avea mai mult noroc.

-De ce nu sunt eu in locul ei?are doar 20 de ani si daca nu ar fi aparut nenorocitul ala in viata ei...I-am spus sa nu plece cu el,trebuiau sa ajunga la munte,am lasat-o,nu ma puteam impotrivii,dar nu mi-a placut niciodata de el.

Femeia a inceput sa tremure si sa ridice tonul vocii,era din ce in ce mai agitata si parca voia sa il ia pe acel “nenorocit” la bataie.Angie a luat-o de umeri si o privea gales,incerca sa o calmeze.Apa pentru ceai incepu sa fiarba si sa o faca pe Dorothy sa-si ciuleasca urechile.

-Fierbe apa,aduc imediat ceaiul.

Robin plangea,de data asta fara zgomot mangaind-o pe Dorothy pe cap.

Angie simtea o legatura speciala cu femeia asta,era o necunoscuta dar era in aceeasi situatie cu a ei,fiica ei era in coma,se gandea ca e un semn.A avut un moment de sinceritate in fata ei si si-a jurat sa nu-si mai deschida sufletul in fata nimenui,in femeia asta avea incredere,nu o cunostea dar simtea ceva special in legatura cu ea.

Intoarsa cu ceaiurile in sufragerie a gasit-o pe Robin cu capul pe genunchi suspinand cu tot trupul.

-O sa fie bine,uitati-va la mine,nimeni nu-mi mai dadea nicio sansa,la un moment am incetat si eu sa ma cred si pana la urma m-am trezit.Cu mine soarta a fost cruda,sunt sigura ca fiica dumneavoastra isi va revenii mai repede,doamna McCarter.

-Spune-mi Robin,te rog.Angie,nu?

-Da.

Isi stersese lacrimile si se imbarbata singura.

-Cand ma gandesc ca e doar vina lui...

-La cine te referi,Robin?

-Zack,iubitul fetei mele.Tocmai a iesit din puscarie,e un gunoi,si masina pe care o conducea era furata.S-a ales cu cateva zgarieturi,azi dimineata a fugit de la spital.Nemernicul...Daca pateste ceva fata mea din cauza lui jur ca il omor cu mainile mele.

-Mi-ar placea sa o vad pe fiica ta.

Robin o privii intrebator si totusi dulce,o atinsese usor pe obraz si se gandii la fiica ei suspinand.

-Tind sa cred ca esti un inger.Maine dimineata merg la ea la spital,daca vrei pot trece pe la tine.

-Mi-ar face mare placere.

In acest timp in casa intra Emily.

-Angie,scumpo,am venit!

Angie sari ca arsa de pe canapea si fugii la usa.

-Ce faci scumpo,urata furtuna,m-a udat toata din parcare pana aici.Pregatesc imediat cina,sper ca n-ai mancat.

-Aaa nu,Emily,uite.Stiu ca mi-ai spus sa nu ies din casa,dar...Stii accidentul de ieri?

-Da,biata fata e in coma la spital.Ce e cu ea?

-E la spital la tine?

-Da.Angie,ce e?Pari tare agitata...

Intre timp Emily inainta si o vazu pe straina la ea in sufragerie.Angie o apuca de brat strans si incerca sa o faca sa nu mai mearga.

-Ea e mama fetei,Robin.Nu te supara,te rog,am simtit ca trebuie sa vorbesc cu ea,nu stiu de ce,pur si simplu am simtit asta si da,stiu ca nu trebuia sa ies din casa sau sa las pe cineva inauntru dar mi-am amintit de mama si fata ei e acum in coma si...

-Angie,scumpo,linisteste,am vazut-o la spital ieri seara,a stat toata noaptea langa fiica sa.

Angie ii dadu drumu la brat si se uita catre Robin care era acum in picioare facand prezentarile.Rasufla usurata si se aseza pe un fotoliu.

-Doamna asistenta,sunt surprinsa sa va intalnesc aici.

-Si eu,doamna McCarter.

-Mai stiti ceva de Bianca?

-E in aceeasi situatie,imi pare rau.

-Si Angie a fost in locul ei,doamna McCarter,o stiu de cand era o mana de om,eu si doctorul Dickenson am fost singurii care am crezut in recuperarea ei,dupa 2 luni de coma si-a revenit.Nu trebuie sa cedati pentru fiica dumneavoastra,are nevoie de dumneavoastra acolo,langa ea,sanatoasa.

-Asa e,aveti dreptate.

In incapere era o liniste mormantala,doar cascatul larg al lui Dorothy a taiat pustiul in care se scufundasera gandurile celor trei.

-Ramaneti la cina?Ma gandeam sa fac niste aripi de pui...

-Raman doar daca nu-mi mai vorbiti cu “dumneavoastra”.

Atmosfera era deja una mai destinsa si parca cele trei porneau impreuna pe un nou drum,impreuna,fara probleme,uitasera fiecare de lipsurile din viata si aveau de gand sa-si continue viata fara a le fi frica de a se gandii la ziua de maine si la suferintele pe care le va cauza lupta cu trecutului si cu greselile lui.

The Silence of The Lambs book review part. 3

De aceasta data,Buffalo bagase in gatul victimei sale un fluture cap-de-mort.Se pare ca Bill avea o admiratie cu adevarat profunda fata de aceste creaturi,acest gen de fluture fiind originar din Asia,avand nevoie de un anumit gen de conditii pentru a putea creste frumos.

Dupa ce senatoarea Martin a aparut la televizor rugandu-l cu lacrimi in ochi pe Buffalo sa-i elibere fiica,Clarice s-a dus inapoi la Lecter,Chilton fiind un adevarat junghi in coaste,faptul ca i-a refuzat avansurile si acum intra in spitalul sau cand voia,vorbind cu unul dintre cei mai periculosi criminali in serie,pentru care s-a luptat sa il aiba la el in spital nu mai avea de gand sa o lase sa intre fara ai furniza informatii.Dar Clarice era pregatita sa faca orice pentru al prinde pe Bill,era convinsa ca Lecter stie exact cine e si era in stare sa ii ofere orice doar pentru a afla adevarul.

Clarice a mirosit punctul slab al lui Lecter(sau cel putin cel ce vroia el ca lumea sa creada ca este un punct slab)iar acum a venit cu o oferta de neratat:sa fie transferat la un alt institut,in New York cu vedere la padure,acces la carti si o saptamana pe an,cu toate masurile de protectie,evident acces la o plaja doar daca ii ofera informatiile necesare pentru al prinde pe Buffalo la timp,inainte de a o omora pe Catherine.In schimb,daca fiica senatoarei murea nu mai primea nimic.Lecter a prins bine si nu avea de gand sa-i de’a drumul.Mi-a placut cum,subtil de cateva ori de’a lungul investigatiilor,Lecter profita doar pentru a afla lucruri despre Clarice.Nu a acceptat sa-i dea informatii pana nu i-a spus ceva despre viata ei.Sa fi fost si asta un joc de manipulare?Nu,Clarice era prea desteapta,dar si Lecter stia ca daca atinge acel punct slab al ei poate vorbi,mai ales despre tatal ei,ar fi avut-o la mana,dar Clarice stia cand sa se opreasca,stia cat sa ofere doar pentru a fi nevoit si el sa dea informatii.Cand Lecter a intrebat-o care e cea mai urata amintire din copilaria ei,era cu ochii atintiti in alta directie,nu se uita la ea,probabil se gandea la Mischa si la criminalii de razboi care i-au mancat surioara mai mica.Nu era un monstru degeaba...

Aceasi molie,fluturele cap-de-mort fiind defapt o molie de noapte a fost gasita si in capul lui Raspail,Buffalo Bill avea si el un semn particular,orice criminal care se respecta are unul...Cum a facut inca de inceput,Lecter nu avea de gand sa dea drumul informatiei brute,trebuia sa o lase pe Clarice sa se chinuie,ii placea sa stie ca cerceteza si,daca i-ar fi dat toata informatia acum ea nu ar mai fi venit la el.

“Fluturele inseamna schimbare,din omida in crisalida sau pupa din care iese o furmusete.Billy vrea sa se schimbe si el...”

Ii daduse deja o informatie,acum vroia mai mult,sa sctie ce s-a intamplat dupa oartea tatalui ei.Clarice ii spune ca a fost sa traiasca la matusa ei in Montana la o ferma de oi si cai dupa care a fugit.

Discutia luase deja o alta turnura si intre cei doi se simtea acum dorinta de a afla lucruri noi,probabil Clarice voia sa prinda informatia cea pretioasa si sa plece,Lecter statea foarte bine acolo prinvind-o inlacrimata,ii placea jocul asta.Doar ca Clarice nu era singura care lua parte la discutie,Chilton a auzit tot ce vorbeau cei doi dupa ce i-a pus un sisten de ascultare lui Lecter in celula.

Lecter a vrut sa puncteze faptul ca Buffalo Bill nu s-a nascut un criminal,mama sa era prostituata,venea beata acasa,il batea,la fel ca si barbatii cu care petrecea noaptea.De asta nu i-au acceptat o schimbare de sex,ca si in cazul lui Ed Gein pe care,cei drept mama lui l-a vrut fata,il imbraca in rochii si il punea sa se joace cu papusi,Buffalo devenise incet-incet o femeie,voia sa fie femeie doar ca nimeni nu ii accepta o schimbare de sex,avea tulburari grave si copilarie si purtare violenta,de cand si-a omorat bunicii la 12 ani.Daca nimeni nu il ajuta sa fie femeie a inceput sa faca asta de unul singur...Buffalo Bill a vea o casa la marginea orasului,acolo isi tinea victimele intr-un put adanc in care le dadea apa,trebuia sa le infometeze pentru ale putea inlatura piele mai usor.

Chilton era inca furios datorita refuzului lui Clarice de a iesii cu el si in general nu era bine dispus cand vine vorba de investigatii FBI la el in spital,dar acum ca auzise convarbirea celor doi era pregatit sa il faca pe Lecter sa-si schimbe parerea despre Clarice.S-a dus personal la el in celula(Lecter fiind evident bine legat si cu masca pe fata)pentru ai spune ca senatoarea nu a propus nicio intelegere si ca o fost o scamatorie de’a lui Claricepentru a afla informatii.Chiar daca Lecter il detesta pe Chilton si,evident nu avea incredere in el,acum s-a simtit ranit,ii atinsese orgoliul si avea de gand sa o faca pe Clarice sa plateasca,avusese incredere si ea il “inselase”.Acum Chilton venise cu o oferta,una reala,daca o va gasii pe fata senatoarei la timp,va fi transferat la un centru din Tennessee,transfer de pe urma caruia Chilton primea bani frumosi,evident.Nu avea de gand sa ii ofere informatii lui Chilton,voia sa plece in Tennessee cat mai repede,probabil nu mai voia sa o vada pe Clarice...

Odata ajuns in Memphis,Lecter avea sa-i ofere informatii senatoarei insusi,in caasa de forta,legat fedeles si cu masca care abia ii mai permitea sa respire,Lecter nu se sfii in a fi sfidator nici macar acum.Cu acelasi ton calm ca pana atunci,Lecter a trecut deja la subiect,spunand ca nu vrea sa iroseasca timpul lui Catherine cum au facut Crawford si Clarice.Chilton dadea peste de atata satisfactie.

-Adevaratul nume a lui Buffalo Bill este Louis Friend.L-am intalnit doar odata,a venit la mine in aprilie sau mai,1980,la indemnul pacientului meu,Benjamin Raspail,erau iubiti...Dar Raspail a devenit inspaiantat.Se pare ca Louis a omorat un iubit de ocazie si a facut “lucruri” cu piele lui.

Spune-mi,Dna. Senator,ati alaptat-o pe Catherine?Ati alaptat-o la san?

-Da,am alaptat-o!

Senatoarea era o femeie inteligenta,inca de cand il ruga pe Buffalo Bill sa ii elibereze fiica si incerca sa il faca sa o priveasca ca pe o fiinta umana(de parca ar fi contat),timpul trecea si orice informatie,cu orice pret era vitala pentru Catherine.

-Asta v-a intarit sfarcurile,nu-i asa?Amputati piciorul unui om si el il va simti in continuare zvacnind.Spune-mi,mama,cand fetita ta e pe lespede,unde te va zvacni?

-Duceti acest lucru inapoi in Baltimore!

Senatoarea ar fi facut totul pentru fiica ei,dar avea o limita,si-a dat seama de manipularea lui Lecter si nu avea de gand sa-i faca jocul,aveau destule informatii pentru al prinde pe Buffalo.Dar Lecter voia doar sa se joace,nu mai avea niciun interes in legatura cu Buffalo Bill doar ca acum se simtea tradat de Clarice,nu ii va ma oferii ei informatii si in niciun caz lui Crawford sau Chilton.

-1.75,constitutie robusta,85 kg.a spus ca traieste in Philadelphia,dar poate a mintit.Asta e tot ce-mi amintesc,mama,dar daca imi mai amintesc ceva te voi anunta.

Aaa si Dna. Senatoare,inca un lucru.Ador costumul dvs.

Clarice s-a dus glont in Memphis dupa ce a aflat de transferul lui Lecter.Nu era convinsa daca acesta va vrea sa vorbeasca cu ea dar trebuia sa-si incerce norocul.Clarice avea cu ea desenele lui Lecter pe care Chilton i le luase din celula dupa ce il facuse pe Miggs sa-si inghita limba.

Lecter statea acum intr-o cusca imensa cu gratii in mijlocul unei incaperi primitoare,cel putin mai primitoare decat culoarul de piatra.Avea loc berechet,tablouri la care sa priveasca pe pereti.Un gard delimita zona de acces catre cusca,Clarice trebuia sa stea la 2 metri de ea.Lecter avea o masa,un scaun de lemn masiv,carti sa citeasca.Lecter statea cu spatele la Clarice si fara sa intoarca capul o recunoscu,nu voia sa o priveasca in ochi,nu considera ca merita asta.Clarice se invarti in jurul custii pana ajusese in fata lui Lecter care acum o lua la intrebari cu privire la capcana pe care i-o intensese,voia sa o faca sa plateasca pentru ca la ranit amintindu-i de Catherine.Clarice voia adevarul acum si se invartea ca un leu in jurul custii lui Lecter.Acum nu mai era dispus sa ii ofere informatii in schimbul povestilor despre ea,nu il mai interesa.Acum Lecter ii dadea informatii amestecate,incerca sa o induca in eroare,pana la urma si-a calcat pe orgoliu si i-a dat ceva pretios.Nu voia sa o ajute pe ea,si totusi nu putea sa o vada suferind atat de mult pe cat ar fi suferit daca Catherine murea.Clarice avea un timp limita pentru a afla informatii pretioase si faptul ca Lecter voia sa afle de ce a plecat de la aceea ferma nu era ceva de moment,nu aveau timp de asta acum

-Ceva te-a gonit.Ce a fost? A fost un vis?

-Am auzit un sunet ciudat.

-Ce a fost?

-Era un tipat.Ca vocea unui copil.

-Ce ai facut?

-M-am dus jos pe scari afara.Am ajuns la hambar.Imi era atat de frica sa ma uit dar a trebuit sa o fac.

-Si ce ai vazut,Clarice.Ce ai vazut?

-Miei.Tipau...

-Si ai fugit?

-Nu,le-am deschis poarta dar nu au fugit,doar stateau acolo.

-Dar tu puteai sa fugi si nu ai facut-o.

-Da.Am luat un miel si am fugit cat m-au tinut picioarele.

-Unde te duceai.Clarice?

-Nu stiu,nu aveam mancare,nici apa si era foarte frig.Credeam ca daca pot salva macar unul...Masina sherifului m-a ajuns din urma.fermierul era atat de suparat,m-a trimis la orfelinat.

-Ce s-a intamplat cu mielul tau,Clarice?

-L-au omorat.

-Inca te mai trezesti uneori noaptea,nu-i asa?Te trezesti in intunerci si ii auzi tipand.Crezi ca daca Catherine va trai eu vor inceta sa ma tipe?

-Nu stiu.

-Multumesc,Clarice!

Lecter prefera sa se joace,si nu neaparat cu viata lui Catherine dar voia sa o faca pe Clarice sa plateasca pentru capcana in care voia sa-l prinda.Cele 5 minute trecusera si ea inca nu aflase numele lui Buffalo Bill,Chilton venise cu paznicii pentru a o da afara si Lecter nu era prea incantat de imaginea asta.Ii placea sa se joace cu mintea ei,doar el,nimeni altcineva.Lecter era tratat ca un rege aici,avea desenele lui,carti,avea chiar muzica,plus mancarea pe care o comanda la ora pe care o dorea.Ceruse cotlete de miel in sange...

Lecter simtea ca nu isi terminare treaba,Clarice nu mai avea cum sa ajunga la el asa ca s-a hotarat sa mearga el la ea.Cand Chilton a intrat la el in celula,in Baltimore,Lecter a profitat si i-a luat pixul,acum avea in mana o mica particica metalica din el,destul de ascutita cat sa desfaca un lacat.Procedura era simpla.2 politisti ii duceau mancarea in celula,el se aseza cu spatele la gratii unul din ei punandu-i catusele,legandu-l de gratii,celalat ii ducea mancarea in celula apoi ieseau si ii dadeau drumu.Doar ca acum ceva nu a mers...Lecter a avut grija la toate si cand unul din polisti a vrut sa-i puna tava pe masa,unde se aflau desenele lui i-a atras atentia,s-a aplecat sa i le puna jos si atunci l-a prins cu catusele.Cu acelasi calm cu care si-a omorat toate victimele,i-a mancat fata celuilalt polistit,la lovit de cusca pana a cazut si a folosit spray’ul paralizant.Pe celalalt l-a lovit pana nu a mai respirat,un mod mult prea violent pentru el.

Ecranizarea cartii a scos si mai mult in evidenta calmul lui Lecter stand langa cele doua victime bucurandu-se de muzica classica ce anima incaperea.Cusca lui Lecter era la ultimul etaj,si modul in care a scapat de politie a fost unul foarte ingenios,mi-a demonstrat inca odata ca Harris este cu adevarat un geniu,aceasta fiind cu siguranta cea mai violenta faza din toata cartea,ecranizata impecabil.La ultimul etaj,unde se afla cusca lui Lecter s-au auzit impuscaturi,momeala ideala pentru politia de la parter.Intre timp Lecter a taiat fata unuia din polisti,s-a imbracat in hainele lui si l-a rastignit pe celalalt de cusca cu stomacul disecat.Desi Lecter nu e un criminal religios,aceasta scena a demonstrat clar asemanarea dintre el si Albert Fish,indirect ce-i drept.Unul din polisti statea la capataiul lui Lecter care,cu fata unuia din polisti peste a lui nimeni nu a realizat diferenta.L-au declarat pe Lecter disparut si l-au dus,crezand ca este unul din polisti la ambulanta,unde si-a dat “masca”jos si l-a atacat pe politist.In timp ce il trasportau pe Letcre catre ambulanta,crezand ca este unul de’al lor,din acoperisul lifttului a inceput sa picure sange,acolo era adevaratul polistit pe care Lecter il imbracase cu hainele lui.Cand am vazut prima data filmul mi-a luat cateva minute sa imi dau seama de ce a facut Lecter,in prima instanta toata scena parea crima pasionala,abia dupa ce am studiat putin gandirea lui Lecter(mai bine zis a lui Thomas Harris pentru Lecter)am realizat ca nu ar face asta niciodata.Lecter evadase,a omorat intreg echipajul ambulantei si un turist.I-a luat hainele si banii.

Clarice a ascultat pana la urma ce i-a spus Dr. Lecter,”tot ce ai nevoie se afla in dosar”,i-a mai spus de asemenea ca incepem sa ravnim ceea ce vedem in fiecare zi,deci Buffalo Bill isi cunostea victimele.Clarice a plecat in Ohio la casa primei victime,Frederica Bimmel,cea de’a 3’a gasita.Era croitoreasca,facea haine atat pentru altii cat si pentru ea.Lucra la un atelier,acolo o vazute Buffalo Bill,facea haine,isi facea haine din piele victimelor.Se ascundea in spatele pielii lor pentru asi schima identitatea,incerca sa fie femeie,ravnea la asta.A inecrcat pe toate caile,dar autoritatile nu l-au ajutat datorita “tulburarilor psihice”.

Crawford aflase cine e si era in drum spre Calumet City,acolo unde o tinea prizoniera pe Catehrine.Clarice nu a fost luat in misiune,insa,s-a simtit data la o parte asa ca a plecat de una singura la Chicago.Numele sau real era Jame Gumb,vamesii l-au oprit acum 2 ani la granita si i-au gasit in masina omizi vii.In a 3’a zi de cand o tinea prizoniera pe Catherine,ziua in care urma sa o si omoare ii daduse niste oase si zgarciuri in acelasi cos legat cu sfoara in care ii dadea si lotiunea de trup cu care o obliga sa se dea.Catherine a luat unul din oase,l-a legat cu sfoara si l-a aruncat pe marginea putului,mirosul a atras-o pe Precious,pudelul lui Gumb,fiinta la care tinea cel mai mult pe lume.Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte,chiar daca nu avea de gat sa ii faca vreun rau,Catehrine si-a dat seama ca Gumb e nebun si ca Precious e calea ei pentru a iesi de acolo.Gumb a innebunit cand Catherine i-a spus ca Precious are piciorul rupt,daca ii va da un telefon ii va da drumu’.In timp ce oamenii lui Crawford intrasera in alta casa,Clarice a ajuns la usa lui Gumb din intaplare,cautand o familie ce nu mai locuia acolo si care o cunostea pe Frederica Bimmel.Gumb i-a spus ca e posibil sa aiba o carte de vizita,iar atunci cand Clarice a vazut manechinele si fluturii care veneau de la subsol si-a dat seama cine e Gumb.Dupa ce a dat de Catherine,cu lumina stinsa,bajbaind in intuneric,Clarice l-a impuscat pe Gumb si oamenii lui Crawford au eliberat-o pe Catherine.

la sfarsitul cartii,Clarice primeste mult ravnita avansare si un telefon de la Lecter:

-Ei bine,Clarice,au incetat mieii sa mai tipe?

Atat filmul cat si cartea sunt doua de exceptie si au devenit in timp favoritele mele.

Thomas Harris a reusit sa creeze un criminal fara cusur,cu o inteligenta peste medie,calmul de care un astfel de criminal are nevoie,o poveste cutremuratoare si o serie exceptionala care il are pe Hannibal Lecter ca personaj principal.

De asemenea Anthony Hopkins si-a jucat rolul excelent si tind sa cred ca este cel mai in masura actor de la Hollywood pentru un asemenea rol.Iar Jodie Foster ramane,cel putin pentru mine singura Clarice Starling.