Lucrurile mici ne schimba viata

Modul de a gandii,de a traii,de a crede si de a merge mai departe.
Lucrurile mici fac schimbarile mari posibile,dar deja stiti asta...

Stiti in teorie,la fel si eu,si oricine altcineva,sunt putini cei ce au inteles ca lucrurile mici fac diferente mari,si acei “cativa” au o viata perfecta.De cele mai multe ori dupa ce trecem de un moment greu privim situatia cu alti ochi,vedem lucrurile din alta perespectiva,parca totul e mai frumos,uitam sa ne bucuram de lucrurile aparent neinsemnate inainte de tragedie,trebuie sa se intample un necaz pentru a putea rasufla usurati ca traim,ca mai avem o mana sau ca mai putem vedea soarele.Lucrez din greu la perfectionarea viziunii mele catre lumea dinafara,viziune care a fost deformata de niste factori mai mult sau mai putini importanti,o viziune care a devenit ceva deformat dupa ce multi au incercat asta,acum ma intreb de ce trebuie sa o las asa...ei bine nu trebuie.Trebuie sa ma bucur pentru ce am acum,nu pentru faima la care visez,lucrurile scumpe pe care vreau sa mi le cumpar sau locurile superbe in care visez sa ajung,traiesc acum si muncesc pentru viitor,incerc sa gandesc asa si in fiecare zi perfectionarea ganidirii mele e o lupta,din ce in ce mai usoara.La inceput e ingrozitor,dar cu timpul va veti obisnuii.

Imi place sa visez,sa ambitii,idealuri,dar cei mai multi dintre noi traiesc in viitor,viitor care urmeaza sa vina,si oricat ai vrea nu ai cum sa il grabesti(si varsta e un criteriu decisiv in anumite cazuri,ca al meu).Trebuia sa visam,e vital si necesar sa visam,dar ne ghidam dupa ceea ce e azi,traim azi,nu maine,traim clipa de acum cu toate lucrurile bune si rele,cu siguranta cele rele vor fi estompate de cele bune,trebuie doar sa le vedem,si sa intelegem ca un lucru cat de neisemnat in aparenta face schimbari radicale,atat pe moment cat si pe viitor.

When innocence turns to violence(episode 9)

Radioul scoase de odata un sunet ciudat,Emily tresarii parca ciupita de ceafa,aproape lovind cu capul acoperisul masinii.Se oprii pe banda de urgenta a autostrazii,auzea prin geamul inchis cum masinile treceau haotic pe langa ea.In cap ii tiuia vocea mamei sale,o amintire vaga de la ziua ei,isi amintea rochita inflorata si tortul de ciocolata pe care mama ei il facea destul de des,inca mai vedea gradina plina cu margarete si simtea mirosul de cafea cu lapte fara de care mama ei nu se putea trezii dimineata.Isi amintea buclele si ochii vrezi ai mamei,o femeie frumoasa fara noroc,insa.

Auzise de la cineva(se lupta cu toate amintirile peste care plouase si acum era o ceata groasa pentru a-si amintii cine) ca,dupa ce a plecat,mama ei a fost transferata la un spital de boli mintale intr-un oras mai mare.A dat cateva telefoane atunci pentru a afla unde a ajuns mama ei,nimeni nu stia,Emily pastrandu-si numele dupa casatorie,mama ei figurand cu numele lui John.Stia doar ca a cazut intr-o depresie puternica.Nu era straina de acest termen,a stat doua saptamani la pat dupa ce vestea ca nu poate face copii a lovit-o in inima.Mama sa isi traise ultimii ani intr-un sat care nu aparea pe harta,o comunitate mica unde se vorbeste si toata lumea stie depsre toata lumea iar daca o ambulanta trece printre case,vestea circula mai repede ca ciuma.Incerca sa isi aminteasca numele satului,il stia din auzite,fusese acolo de doua ori si niciodata nu ajunsese pana la casa mamei ei.Ea s-a nascut la munte unde vremea era mereu schimbatoare si starea ei pe perioada iernii,cand florile erau doborate de gheata taioasa si aburul de pe geam nu o lasa sa priveasca fulgii era una deplorabila.Isi amintea ca nu e departe de oras dar gandurile ii erau rastalmacite acum,vedea retete,o vedea pe Angie in coma si pe mama sa in tinerete,nu indraznea sa apese pe acceleratie,astepta un semn,o gram de forta.Statea cu mainile si capul plecat pe volan,radioul inca scartaia,muzica se oprii,volumul era dat la mic,incepusera stirile.Intr-o fractiune de secunda isi amintii iesirea de pe autostrada,trecu de pod si mersese ceva pe banda de urgenta a autostrazii,urma o iesire brusca,dupa un palc de pomi inalti,imediat dupa curba era un bar frumos luminat.Apasa acceleratia cu putere si depasii masina din fata.Inca nu ea convinsa de ceea ce vrea sa faca dar nu mai avea nimic de pierdut,astepta sa vada luminile de la intrarea in bar si sa fie convinsa ca acesta este drumul,stia ca mai trebuie sa mearga cativa kilometri iar apoi drumul se strica.Telefonul incepu sa sune din nou,al 7’lea apel de la Angie,stia ca e ingrijorata,asta a fost primul lucru la care s-a gandit cand a apasat acceleratia,dar nu era in stare sa vorbeasca acum si daca i-ar fi spus ce se intampla era convinsa ca ar fi vrut sa vina dupa ea,si ar fi facut-o cu orice pret acum.

Cauta cu privirea iesire brusca dupa care localul bine luminat.Batea un ritm bine cunoscut cu degetele pe volan,ii venea sa cante,in cap ii curgeau cuvinte,versuri,imagini.O melodie straina,nu o mai auzise de mult,dar o cunostea atat de bine.Inchise ochii pentru o secunda si se vazu sarutata pe frunte de mama sa,intr-o fractiune de secunde se trezi departe de iesirea din autostrada,vazand luminile rosii si galbene ale localului pe care il cauta. “Drace”.Acum trebuia sa caute un loc in care putea intoarce,din fericire gasise unul peste cativa zeci de metri,dar la intoarcere era mai greu,trebuia sa mearga ceva pentru a putea fi pe directia cu localul din nou.

In final radioul incepu sa scoata sunete din nou,parca incerca sa spuna ceva si cuvintele ii erau oprite de neputinta lui Emily,cand era nejutorata simtea ca toata lumea din jur o priveste cu mila,detesta acest sentiment,incerca sa caute cu privirea niste ochi umezi care sa ii planga de mila doar pentru a arata cat de puternica e,dar nu acum,nu mai cauta nimic,cauta doar luminile localului,care,dupa vagi amintiri o ducea pe drumul catre casa mamei ei.

Sondaj incheiat:Ce gen de carti cititi?/Sondaj Nou:Care este cea mai buna lucrare a lui Stephen King?

Incep prin a-mi cere scuze ca am lasat sondajul,care se incheiase de ceva timp inca pe pagina principala.Am fost surprinsa sa vad un feedback chiar bun la primul sondaj,lucru la care nu ma asteptam.In aceeasi masura nu ma asteptam nici sa vad atatea persoane cu gusturi asemanatoare ca si mine,desi castigatoarele detasate au fost "Aventura" si "SF"imi place sa cred ca poate mai sunt cativa care prefera o carte cu crime in loc de o poveste de dragoste siropoasa.

Ce gen de carti cititi?(sondaj incheiat)

Mi-am permis sa trec titlurile lucrarilor in limba engleza...
Care este cea mai buna lucrarea a lui Stephen King?(sondaj nou)

When innocence turns to violence (episode 8)

  Emily continua sa conduca absenta masina, atat de inchisa in gandurile ei incat avea impresia ca avea viata altcuiva in corpul ei. Simtea ca nu poate sa i se intample ei asta si, paradoxal, o traia intens. Nu putea nici sa planga, caci exista dureri mult prea socante pentru a mai fi loc de lacrimi, cand totul se petrece intr-o inima rupta.

  Nu mai putea. Apasa pe frana si isi cufunda chipul in mainile care, in mod logic, i-au devenit reci, ca si cand sangele nu si-ar mai urma cursul si prin tremurul lor. Apoi, intr-o clipa fugitiva de luciditate, isi dadu seama ca tot ce stie despre despre mama ei este faptul ca a suferit un infarct fatal. Nu stia unde se afla corpul ei, nu stia nimic, iar cel care-i daduse vestea, prin acea scrisoare, ramanea un anonim. A cuprins-o o deznadejde mai sfasietoare, ca si cand doar atunci ar realiza ca mama ei... nu mai era, nu mai exista. Se uita la lumea din jur, la soferii care mergeau spre locuri necunoscute, pietonii care radeau, se certau sau doar treceau nepasatori pe cealalta parte, copiii din carucioare si mamele protectoare de langa ei. Si ei, ei toti, nu stiau ca lumea asta este mai mica cu un om, mai goala. Pentru ceilalti, ea ramanea plina, plina si de culoare.

  Isi amintea de diverse stiri pe care le vazuse de-a lungul timpului la televizor, legate de sinucidere. Si nu stia ce se petrece acum in ea, ca si cand ar gandi doar cu subconstientul, dar avea impresia ca in acel moment nu i-ar pasa daca si-ar pierde si ea viata sau nu. Nu stia cum sa reactioneze, fara sa-si dea seama ca frica o tinea blocata in neputinta de a mai actiona in vreun fel. Statea crispata, cu mainile inclestate in jurul volanului, respirand sacadat, in timp ce transpiratia ii uda fruntea incruntata. Dar imaginea exterioara nu are termen de comparatie cu nimic dinauntru, este doar o expresie a ceea ce nu putea exprima suficient de sugestiv.
  Se simtea bolnava si singura, fara ajutor sau consolare, abandonata in scaunul masinii din care nu avea puterea sa se ridice. Ar fi crezut, atunci, ca avea sa ramana acolo pentru totdeauna. Si doar statea, secata de initiativa si lumina.
 

Nu mai stiu nici eu...

Nu mai stiu nici eu de ce gresesc.Omenesc spun unii,de neiertat sustin altii,intamplator spun eu.Spontan,fara sa te astepti subconstientul tau o ia la goana si face o mizerie,ceva de care nu esti mandru,ceva ce iti poate strica ziua,ceva ce deranjeaza pe cei de langa tine sau...in cel mai bun caz ceva ce trece neobservat.De cele maimulte ori astepti momentul de dupa in care urmeaza sa rad de ceea ce mi s-a intamplat,de greseala copilareasca pe care am facut-o,neintentionat,sau poate din razbunare,fara sa o premeditez,dar...cine stie.Nimeni,asa si trebuie,cel mai rau e ca nu stiu eu.
Am gresit mult,noi toti,poate o facem chiar acum,cu siguranta o vom mai face,poate ne place,poate nu.Am avut momente in care am gresit cu buna stiinta,in care am vrut sa gresesc,in care am crezut ca o greseala poate anula o alta,cea mai mare minciuna.
Greselile pot fi interpretate in multe feluri,unii din noi gresim mereu,spunem ceva gresit,poate ne place sa radem unii de altii,apoi regretam,o facem din placere,razbunare,minciuna,batjocura,toate astea sunt greseli si nu stiu daca ma voi oprii din a le face vreodata dar vreau sa inteleg de ce.
Poate ca de asta greseala e "omeneasca",vorba din popor,de obicei vorbele din popor nu au vreo semnificatie,nu voi cauta una stiintifica sau una spirituala,voi incerca sa inteleg pur si simplu de ce.
Poate tu stii de ce o faci,si daca imi vei spune nu voi intelege pentru ca,poate e...gresit.
Prea multi de "poate",asa-i?Prea multe fustrari in prea putin randuri si...totusi nu mai stiu nici eu de ce,nu mai stiu nici eu de ce imi astern aici "spovedania" in loc sa ies afara si sa tip pentru a ma descarca,acum nu am facut nimic gresit,au trecut deja cateva ore si nu stiu de ce.
Greseala a inceput sa faca parte din existenta noatra de zi cu zi,cand nu mai are loc ne intrebam "De ce?"parca ar fi ceva benefic pentru noi.Nu e sau...Unii spun ca se intoarce,tot ce facem se intoarce si toti stim asta,poate nu credem,dar o stim si ne gandim ca nu se va intoarce imediat,poate se intoarce in alta viata sau peste 20 de ani,poate vom ajunge in iad,iar atunci ne gandim ca Dumnezeu iarta pacate mai grave decat o minciuna,injuratura,bataie,razbunare,greseli pe care le percep ca minore si,daca e asa nu ar mai exista rai,daca Dumnezeu nu ne-ar ierta am ajunge toti in iad pentru ca da,greseala e "omeneasca" si nu putem spune ca a intervenit o "forta" care ne controleaza si ne sopteste strict ce sa facem,o facem pur si simplu,involuntar,cu zambetul pe buze si lasam in urma multe.
Si nu stim de ce...

Bolnav de tine insuti

Ai puterea sfaramata in maini, dar esti bolnav si fugi
de fericire. Te aliezi cu amagirea si cazi,
decazi mereu in pulberea inselaciunii.
Iti ineci ratiunea, o maschezi si apoi uiti de ea,
     o reinvii si apoi o omori intr-o alta stearsa zi
  Incepi sa te urasti si privesti iar sus
dar n-ai vointa sa ajungi acolo, 
       ca esti om si nu te deranjezi sa ai aripile vietii.
Si in final, dupa ani in care interioru-ti a incetat sa te
    mai recunoasca, cand in oglinzi nu mai 
apare imaginea ta decat deformata
           tu tot decazi, iubind si detestandu-te
caci ramai bolnav si n-ai curaj decat sa speri, 
     sa fii fericit
                  e prea greu si-ti e prea lene.

Copilul nu mai e copil acum

Se rupe ceva, acolo-n tine, şi nu e os

       ori carne crudă, doar suflet

                 prea plăpând.

Îţi simt mirosul de copil, respiraţia

        ta m-atinge şi mă îngheaţă

                 în fiori.

Îţi aud clar, tot mai clar şi dureros

        plânsetul - şi nu ştiu a te consola,

                 intind absent mâna

spre a te mângâia, dar lacrimile

        tale mă paralizează şi

                 opresc.

Atunci – îmi dau seama că nu exişti,

        ori stai doar ascuns într-o minte

                 care

a renunţat demult la tine;

         că lacrimile-ţi sunt realităţile

                 adultului şi

       amintirile tale.

Tu eşti numai un eu vechi şi uitat

         de mine însămi, dar mereu

                  vei trăi

    - chiar şi-n netrăire –

în corpul care cândva a fost al tău,

         dar pe care anii ţi l-au furat

    şi maturitatea  mi l-a dat mie.

When innocence turns to violence(episode 7)

Luna poposii langa geamul din bucatarie,si ca un lup infometat,Emily ramase cu apa scurgandu-i-se pe maini,cu o privirea de gheata privind pierduta catre globul de cristal ce parea ca-i acapareaza intreaga fiinta.Lasa farfuria jos si robinetul dat drumu’ si se duse glont la plicul pe care l-a ingnorat fara vlaga toata seara.Era inca uda pe maini,hartia se uda si ea,la fel si tapiteria scaunului,Angie se uita la televizor din sufragerie,o vedea cu coada ochiului pe Emily,dar emisiunea de la 22 seara era mult prea incitanta pentru a-si indrepta privirea in alta parte.Hartia galbuie pe care scria cu cerneala neagra,parca picurata de pe o pana era in contrast cu plicul care,probabil cumparat de la posta nu a fost pe placul expeditorului.Emily cauta cu privirea un titlu,in zadar.

“Stiu ca nu suntem in relatii tocmai bune,Emily dar am considerat ca e de datoria mea sa te anunt,chiar daca imi e foarte greu.Nu am numarul tau de telefon deci asta a fost singura cale...probabil plicul asta v-a ajunge prea tarziu la tine dar...mama ta a murit,Emily.A suferit un infract azi-noapte,imi pare rau!”

Angie avea privirea parca lipita de ecranul televizorului,o noutate pentru ea,culorile puternice care ii afectau retina o fascinau in mod deosebit.Robin era in camera ei,dupa multe insistente a hotarat sa ramana,inecata intr-o mare gri de ganduri.Statea in fund pe marginea patului si murmura o rugaciune.Emily si-a insfacat haina de pe spatarul scaunului de langa usa si a iesit in graba lasand plicul sa-i alunece din maini plutind ceva timp in aer.Angie auzi un zgomot,dar isi intoarse capul prea tarziu.

Emily era o femeie foarte puternica si nu a plans decat de doua ori in viata:Cand i-a murit tatal,tot in urma unui atac de cord si cand a aflat ca nu poate avea copii,momente cu adevarat de cumpana.Acum conducea cu viteza pe podul care iesea din oras,cu muzica data la maxim incercand parca sa-si acopere gandurile care ii mistuiau inima.Nu mai vorbise cu mama ei de ani buni,relatia dintre ele se racise foarte mult inca din ziua cand ea s-a hotarat sa divorteze de barbatul care ii facuse atat rau.Cu toate ca si-a tradat propia fiica si a hotarat sa nu o mai vada pentru acel om,Emily era totusi copilul ei si era constineta de asta.Timpul,imprejurarile si comalui Angie au tinut-o in ultimele luni departe de femeia care i-a dat viata,nu se simtea bine stiind ca a “dat-o afara” din viata ei si se simtea vinovata pentru purtarea mamei sale,desi ea nu gresise cu nimic,ea fiind cea care i-a spus ca daca se desparte de Dylan mai bine nu se mai intoarce.O iubea si o va iubii mereu,era mama ei,dar in acel moment s-a simtit jignita si a iesit spunand “Daca atat conteaza prezenta mea aici,cred ca e mai bine sa ies.”.Se intreba acum daca mai merita sa planga,nu avea de gand sa o faca,si nu pentru ca s-a distantat de mama ei ci pentru ca pur si simplu simtea ca e in zadar.Ea a dat-o la o parte,dar Emily tot se intreba cum ar fi fost viata alaturi de mama ei,sa fii locuit impreuna,acum cand avea atata nevoie de ea,desi a avut multe depresii din cauza singuratatii nu s-a lasat si a preferat sa sufere in tacere.

Tinea volanul strans,gata sa faca un gest reflex spre stanga sau pre dreapta,acceleratia mai avea putin si intra in podea iar muzica parca voia sa sparga geamurile.In ultimii 5 ani din viata,Ann,mama lui Emily traia intr-un satuc linistit departe de lumea agitata din metreopole impreuna cu sora vitrega a lui Emily.O femeie trecuta de 40 de ani care si-a trat toata viata alaturi de pisicile ei,nu era fata ei dar Ann o percepea ca atare.A iubit si ea candva,cand era tanara si varsta nu ii era mult prea evidenta pe chip,a iubit,a suferit si a ramas cu asta,cu asta si cu niste poze vechi,la fel si Ann,tatal lui Emily a plecat imediat ce a aflat ca urmeaza sa aiba un copil,s-a speriat si a plecat la oras,era mult prea tanar si nu isi putea asuma o asemenea responsabilitate,Ann nu a putut scapa de copil asa ca,ajutata de mama ei,care i-a fost aproape tot timpul a crescut-o pe Emily cum a putut.Cand l-a cunoscut pe John,la o varsta destul de inaintata a crezut ca si-a gasit iubirea vietii,a incercat sa il uite pe primul barbat din viata sa,dar nu a reusit.John avea si o fata,insa,Martha,cu care Emily nu s-a inteles niciodata,John fiind si el un subiect destul de greu de inghitit in familia ei.Emily nu a avut o viata usoara,si aceasta noua lovitura nu facea decat sa o intareasca mai tare,se va ridica si de data asta,o putere interioara o tine inca la suprafata.

Străină lumii lor

Prea mică. Prea inocentă şi influenţabilă. Prea doar adolescentă. Prea eu şi prea mulţi alţii.

Prea mult timp mi-am înşelat creierul spunându-i să creadă că ştie şi în zadar am crezut că ţin ascunsă în palmele minţii o sumă considerabilă de cuvinte-cheie care dezvăluie secretele lumii în care încă mă pierd constant. Eu… eu, de fapt, nu ştiu nimic, sunt doar prinsă între gânduri şi gânduri care mă ameţesc şi mă îmbată amar, mă strangulează lent şi pe urmă îmi redau libertatea, pentru ca apoi să mă lase năucă între alte mii de întrebări care ard în interioru-mi.

De ce pentru unii este atât de uşor acum, când adolescenţa le stă mută şi surdă la picioare? Lor… viaţa li se răsfiră, cu o uşurinţă ce tinde spre caraghios, în fapte mărunte şi lipsite de sens, dar cărora ochii necopţi le modifică invizibil şi iremediabil dimensiunile, aruncând peste ei iluzia alterată a fericirii. Viaţa tinde să graviteze, uitând să se mai oprească la răstimpuri, în jurul a ceea ce ei, mândrii, numesc distracţie. Acea distracţie care te lasă gol după un timp, care uită să-ţi mai amintească că după orice orizont există un altul şi nu doar unul şi te limitează subit, fără să simţi, la ea. Şi totuşi, ei au impresia că experimentează împlinirea, pe care o vor mereu completă şi doar a lor. Doar impresia…

Dar uite, eu nu sunt aşa. Nu pot. Nu îmi doresc. Şi nu ştiu de ce, acum vreau să plâng. Sau ştiu. Dar nu sunt capabilă de a şi exprima ceva atât de intim precum ceea ce generează un fragment de lacrimă în ochii-mi mari. Sunt doar o copilă, asta e. Iar lumea-i prea crudă, prea matură şi de neînţeles. Aş putea-o interpreta din zeci de unghiuri şi tot nu aş cunoaşte-o, aş putea-o privi nopţi la rând şi tot nu aş vedea-o. Pentru că nu ştiu, pentru că nimeni nu m-a învăţat. Şi atunci ce să fac cu setea asta de schimbare, de renunţare la naivitate, pentru a putea zbura, chiar şi cu aripile frânte, spre lumea lor, a adulţilor? Mă simt o marionetă printre ei, în mâna lor, şi nu deţinătoarea universului, nici măcar al celui propriu, precum cei cu care-mi împărtăşesc, involuntar, vârsta.

Mă scârbeşte prostia şi totuşi simt că-i sunt prizonieră, cu mintea, adeseori, prea puţin deshisă spre noul după care tânjesc în tăcere. Poate ţintesc eu prea sus şi dorinţa de a ajunge acolo mă paralizează şi mă lasă lipsită de orice iniţiativă de a înainta. Căci rămân mereu aici, jos şi buimăcită, aşteptând ca reala viaţă să mi se deshidă în faţă, dar e prea dură pentru mine, iar eu încă prea fragilă pentru a suporta.

Nu e nimic de făcut, nu rămâne nicio soluţie, doar loc de răbdare, ca până acum. Mă voi abandona din nou lumii mele copilăreşti şi voi aştepta doar ca ea să dispară, să se dizolve pas cu pas, până când va rămâne doar amintirea gri spulberată-n vânt. Iar până atunci, tac. Debusolată şi nerăbdatoare, veşnic neînţeleasă, tristă şi diferită, fără puterea, oricât de măruntă, de a contura prin scris formele uraganului din trupul a ceea ce sunt doar eu şi atât.

Doar tac.

When innocence turns to violence (episode 6)

- Şiii, cina este servită, doamnelor! spuse Emily pe un ton glumeţ, încercând să anestezieze orice urmă de tensiune din aer. Nu voia ca Robin să îşi piardă o clipă speranţa în recuperarea Biancăi, însă era, totodată, medic… şi ştia clar că şansele ei de a ieşi din comă deja nu mai depind doar de aparate. Aşeză uşor platoul pe masă, scoase trei farfurii dintr-un sertar aproape gol şi se aşeză alături de cele două. Parea bine-dispusă, trebuia sa fie aşa… pentru Angie. Dar nu era uşor nici pentru ea. Simţea nevoia de a lua o gură de aer, o nevoie care nu mai putea aştepta, pentru că o sufoca lent şi îi făcea glasul să tremure surd şi în neştire.

- Ma scuzaţi… până se răcesc cartofii trebuie să dau un telefon urgent. Se ridică şi se indreptă spre camera ei, cu nicio intenţie de a suna pe cineva – însă a avut nevoie de o scuză pentru a se retrage câteva momente în singurătate. Apoi deschise fereastra şi se lăsă cuprinsă de vântul rece de afară. Era mai frig decât credea. Însă rămase acolo, nemişcată, cu cugetul suspendat in miile de gânduri care îi alterau liniştea în acel moment. Parcă abia atunci realiza că viaţa i s-a schimbat şi ei… că i s-a schimbat atât de mult şi neaşteptat, încât aproape că nu se simţea în stare să continue. Din ce motive i se părea atât de ciudat să locuiască cu Angie, să o ştie atât de aproape de ea zi de zi şi atât de dependentă de ea în starea ei de acum? De ce, când mereu a fost atât de importantă pentru ea, încă din ziua în care a asistat la venirea ei pe lume? Îi era oare frică de acestă ipostază nouă în care destinul a adus-o, sau încă durerea de a-i ştii părinţii în nefiinţă este încă mult prea vie şi pentru ea?

- Emily?! Eeemily! Angie o strigă în vreme ce ei îi trebuia timp pentru a ieşi din tranşa în care părea să fi intrat. Închise geamul şi se grăbi speriată spre sufragerie, unde Robin îi făcu semn spre un domn care o privea din pragul uşii. Părea în întârziere într-un loc doar de el ştiut şi îi lăsă în grabă un plic mic şi alb. Aceasta îl luă, dar , în loc să îl deschidă, cu o urmă cât de mică de curiozitate pe chip, îl lăsă pe un scaun din apropiere şi se aşează din nou la masă, parcă încă absentă.

Cina a trecut repede, fiind însoţită de o varietate impresionantă de subiecte de discuţie. S-a încercat însă evitarea atingerii unor puncte sensibile, de aceea scurtele fraze despre tristul accident petrecut recent a rămas într-un plan secundar. Era nevoie de speranţă.

When innocence turns to violence(episode 5)

De cand cu accidentul,Angie simtea multe lucruri ciudate.In ea se ducea o lupta continuaO lupta cu trecutul,cu prezentul si cu viitorul,se gandea la familia ei,incerca sa isi aminteasca,din cand in cand ii mai reveneau in minte anumite pasaje,culori,simtea mirosuri cunoscute sau care,aparent i se pareau cunoscute.A reusit din nou sa adorma,un somn dulce si lin,fara nicio amintire,fara niciun vis si fara nicio remuscare.A dormit pana la ora pranzului si Emily era cu adevarat ingrijorata.

-Papusa,ti-am adus ceva de mancare.a zis Emily care tinea in mana o tava pe care era o portie mare de spaghetti si o cola dietetica.

Angie dormea cu o expresie trista pe fata,de burta,cu fata la perete,parca nu auzea si nu simtea nimic.Mirosul mancarii ei preferate,insa a facut-o sa clipeasca,usor fara sa schiteze vreun gest sau sa ridice capul de pe perna.Cand era mica incerca mereu sa-si pacaleasca mama astfel pentru a nu merge la scoala.Emily lasase tava pe noptiera si ii atinse usor parul moale si lung lasat sa cada in bucle mari pe spate.Angie se intoarse usor cu fata spre Emily fara a ridica capul de pe perna:

-Eu de ce nu am murit cu ei?

-Pentru ca Dumnezeu a vrut astfel,El a decis ca tu sa ramai.

-Si ei sa plece...De ce?De ce trebuia facuta o alegere?Si daca m-a lasat aici de ce nu m-a lasat cu amintiri?

-Poate ca nu a vrut sa suferi-si ii puse usor mana pe genunchi-.Acesta e un nou inceput,tu esti o noua Angie mai tare,mai puternica.Vei fi mai atenta la tot ce te inconjoara si iti vei iubii parintii mereu.

Angie o privea cu atentie,ii masura chipul si isi dadea seama ca il mai vazuse de cateva ori inainte de accident.

-Acum trebuie sa plec la spital insa,sunt in schimbul 2 azi,dar ma voi intoarce la cina,bine?

-Bine.

-Esti la tine acasa,fa ce vrei,te rog doar sa nu iesi si daca bate cineva la usa mai bine sa nu-i dai drumu.Umbla tot felu’ de golani pe aici...Aaa si te rog sa mananci tot,trebuie sa te hranesti.

-Bine.Multumesc!

-Cu placere,iubita.

Angie avea privirea atintita catre bolul din care ieseau aburi cu coada ochiului privind agitatia de pe strada.Oricat de bine s-ar fi purtat Emily cu ea inca nu se simtea protejata,avea tot ce-i trebuia si Emily gatea grozav dar nu putea sa nu simta lipsa a tot ce a avut inainte,desi nu stia exact cum aratau toate astea le simtea mereu,acolo cu ea.Si-a tras tava pe genunchi si isi indrepta privirea catre geam.Pe strada inca erau cioburi de sticla si pete mici de sange.Mesteca incet si se gandea cu groaza la familiile celor ce au murit,pentru ca era sigura ca cineva a murit acolo.Se juca cu furculita pe marginea bolului murdar de sos,cu privirea pierduta isi amintise vag niste versuri pe care le fredona intr-o gradina.Isi inchise ochii si se incrunta,se concentra cat putu de tare dar imaginea disparu subit.Tot odata simtii un miros de levantica,simtea mirosurile tot mai clar,iar atunci cand imaginea disparea dispareau si ele.Cerul era superb in aceea zi,se uita la norii parca pictati in 5 nuante diferite si se gandea la tragedia care avusese loc chiar sub ochii ei.Se gandea ca e un semn,simtea ca e ceva,ceva ce are legatura cu ea dar nuputea devinii aceasta simtire ca pe una fizica.Era mult prea puternica si incerca sa se fereasca de ea,da trupul ii fu cuprins in teama.

Sarii din pat,deschise geamul si iesii pe jumate inafara,incerca sa tipe,se uita lipsita de expresie la pata de sange de pe strada,incerca sa-si aminteasca,avea o expresie schimonosita.Se tinea in maini pe pervazul iesit inafara si statea in genunchi pe calorifer.Inchise ochii pentru o secunda si isi amintii o alta melodie,una fara versuri,semana cu un vals.Rochie rosie de matase si tocuri de 15 centimetri,parul blond al mamei si costumul cel bun al tatalui,aveau o discutie mai aprinsa,se certau,el tipa si ea a aruncat cu sticluta de parfum in perete.Mainile ii scapara in acel moment si un tipat asurzitor se auzi din strada.DEschise brusc ochii,era rece ca gheata si se uita tinta la femeie de pe merginea cealalta a drumului.A coborat incet de pe calorifer si se uita in continuare pe geam.Avea in mana o curce si plangea,se uita atenta la petele de sange de pe strada.Cu parul alb prins in coc si imbracata intr-o rochie lunga neagra,lumea trecea nepasatoare pe langa ea,plangea cu zgomot,probabil jelea una din victimele accidentului.Angie o privea fara nicio expresie pe fata,se gandea la cum au murit ai ei,la ce s-au gandit ultima oara,cum aratau exact,locul unde s-a intamplat accidentul.Mereu cand incerca sa isi aminteasca de asta i se taia filmul,se detasa de lumea reala si isi obliga memoria sa scoata in fata o imagine cu ai ei.Femeia cu parul alb cazu in genunchi cu mainile pe pamant.Angie fugi spre usa,apuca cheile de pe masuta de cafea si iesii in fuga,Dorothy o privea speriata de pe canapea.

A iesit din scara blocului si a traversat in fuga:

-Sunteti bine?Angie o apuca de un brat pe femeie si o ridica.Era udoara ca un fulg,probabil nu mai mancase de cateva zile.Lua crucea de pe asfaltul rece si i-o puse in mana.

-Da,domnisoara,sunt bine,multumesc.Incerca sa isi inghita lacrimile,sa isi reprime sentimentele si Angie stia cum e sa simti asta.

Femeia nu ii daduse inca drumul la mana,o tinea firav si o privea,avea parul valvoi abia trezista din somn si era murdara de sos.Imbracata in pijama si in papuci de casa.Angie se uita si ea speriata,intrebatoare,incerca sa isi dea seama ce cauta acolo,ce impuls de moment a facut-o sa iasa din casa si sa se duca glont la acea femeie necunoscuta.Nu stia daca e bine sau nu dar simtea ca nu vrea sa ii dea drumu la mana.

-Sunteti sigura ca sunteti bine?Mai bine urcam,stau chiar aici,va fac un ceai.

Habar n-avea de ce a spus asta,era un strain,nu avea voie sa iasa din casa daramite sa aduca un strain inauntru.Nu stia nici de ce a iesit in strada,parca cineva o impingea de la spate,dar acum era acolo si,pentru momente ra convinsa ca asta e cel mai bun lucru.

-Nu vreau sa deranjez,sunteti sigura?

-Nu e nicio problema,imi face placere.

Femeia mergea incet,inca nu ii daduse drumu la mana si o privea insistent.Angie voia sa o intrebe de ce o priveste dar nu voia sa fie obraznica.

Dorothy o privea fara inteles pe straina care se apleca usor catre ea.

-Aveti un caine foarte frumos.Cum o cheama?

-Dorothy,nu e cainele meu vedeti...

Angie nu voia sa o dea si mai rau in bara,deja ii adusese un strain in casa lui Emily,si daca ii spunea ca nu stie ce cauta acolo si ca nu isi mai aminteste nimic probabil ar fi crezut-o nebuna.

-E...o poveste lunga.Luati loc,va aduc imediat un ceai.

-Sunteti draguta,rar mai intalnesti pe cineva care sa te ajute fara niciun interes.

Acum Angie bajbaia prin bucataria in care nu mai fusese niciodata,si,ca de obicei,fara panica.Parca cineva o ghida catre ficare lucru.A lasat ceaiul pe foc si s-a intors la femeia din sufragerie.

-Inca nu am facut prezentarile,eu sunt Robin McCarter.

-Angie,incantata!

-Aveti in apartament foarte frumos,si un caine istet.

Dorothy statea deja cu capul in poala ei.

-Stau la cineva aici,nu e apartamentul meu.

-Nu vreau sa deranjez pe nimeni,sunteti sigura ca...

-Da,stati linistita.Doamna McCarter...sunt sigura ca vi s-a parut nelalocul lui tot ajutor voluntar pe care vi l-a oferit,dar credeti-ma,este neconditionat.Stiu ca a fost un accident aici ieri,inca se mai vad urmele,am trecut prin ceva asemanator.Mi-am pierdut familia intr-un accident acum cateva luni,v-am vazut ca plangeati si,credeti-ma,stiu ce simtiti.

-Imi pare rau sa aud asta.Atat de tanara...Vedeti dumneavoastra...fata mea,Bianca e in coma,era in masina cu nenorocitul ala ieri.

-Si eu am stat in coma 2 luni(Angie nu isi mai amintea exact cat a stat in coma,dar a estimat dupa spusele doctorului)si uite-ma aici,nu-mi amintesc prea mult ce-i drept dar sunt in viata.Cu siguranta fiica dumneavoastra va avea mai mult noroc.

-De ce nu sunt eu in locul ei?are doar 20 de ani si daca nu ar fi aparut nenorocitul ala in viata ei...I-am spus sa nu plece cu el,trebuiau sa ajunga la munte,am lasat-o,nu ma puteam impotrivii,dar nu mi-a placut niciodata de el.

Femeia a inceput sa tremure si sa ridice tonul vocii,era din ce in ce mai agitata si parca voia sa il ia pe acel “nenorocit” la bataie.Angie a luat-o de umeri si o privea gales,incerca sa o calmeze.Apa pentru ceai incepu sa fiarba si sa o faca pe Dorothy sa-si ciuleasca urechile.

-Fierbe apa,aduc imediat ceaiul.

Robin plangea,de data asta fara zgomot mangaind-o pe Dorothy pe cap.

Angie simtea o legatura speciala cu femeia asta,era o necunoscuta dar era in aceeasi situatie cu a ei,fiica ei era in coma,se gandea ca e un semn.A avut un moment de sinceritate in fata ei si si-a jurat sa nu-si mai deschida sufletul in fata nimenui,in femeia asta avea incredere,nu o cunostea dar simtea ceva special in legatura cu ea.

Intoarsa cu ceaiurile in sufragerie a gasit-o pe Robin cu capul pe genunchi suspinand cu tot trupul.

-O sa fie bine,uitati-va la mine,nimeni nu-mi mai dadea nicio sansa,la un moment am incetat si eu sa ma cred si pana la urma m-am trezit.Cu mine soarta a fost cruda,sunt sigura ca fiica dumneavoastra isi va revenii mai repede,doamna McCarter.

-Spune-mi Robin,te rog.Angie,nu?

-Da.

Isi stersese lacrimile si se imbarbata singura.

-Cand ma gandesc ca e doar vina lui...

-La cine te referi,Robin?

-Zack,iubitul fetei mele.Tocmai a iesit din puscarie,e un gunoi,si masina pe care o conducea era furata.S-a ales cu cateva zgarieturi,azi dimineata a fugit de la spital.Nemernicul...Daca pateste ceva fata mea din cauza lui jur ca il omor cu mainile mele.

-Mi-ar placea sa o vad pe fiica ta.

Robin o privii intrebator si totusi dulce,o atinsese usor pe obraz si se gandii la fiica ei suspinand.

-Tind sa cred ca esti un inger.Maine dimineata merg la ea la spital,daca vrei pot trece pe la tine.

-Mi-ar face mare placere.

In acest timp in casa intra Emily.

-Angie,scumpo,am venit!

Angie sari ca arsa de pe canapea si fugii la usa.

-Ce faci scumpo,urata furtuna,m-a udat toata din parcare pana aici.Pregatesc imediat cina,sper ca n-ai mancat.

-Aaa nu,Emily,uite.Stiu ca mi-ai spus sa nu ies din casa,dar...Stii accidentul de ieri?

-Da,biata fata e in coma la spital.Ce e cu ea?

-E la spital la tine?

-Da.Angie,ce e?Pari tare agitata...

Intre timp Emily inainta si o vazu pe straina la ea in sufragerie.Angie o apuca de brat strans si incerca sa o faca sa nu mai mearga.

-Ea e mama fetei,Robin.Nu te supara,te rog,am simtit ca trebuie sa vorbesc cu ea,nu stiu de ce,pur si simplu am simtit asta si da,stiu ca nu trebuia sa ies din casa sau sa las pe cineva inauntru dar mi-am amintit de mama si fata ei e acum in coma si...

-Angie,scumpo,linisteste,am vazut-o la spital ieri seara,a stat toata noaptea langa fiica sa.

Angie ii dadu drumu la brat si se uita catre Robin care era acum in picioare facand prezentarile.Rasufla usurata si se aseza pe un fotoliu.

-Doamna asistenta,sunt surprinsa sa va intalnesc aici.

-Si eu,doamna McCarter.

-Mai stiti ceva de Bianca?

-E in aceeasi situatie,imi pare rau.

-Si Angie a fost in locul ei,doamna McCarter,o stiu de cand era o mana de om,eu si doctorul Dickenson am fost singurii care am crezut in recuperarea ei,dupa 2 luni de coma si-a revenit.Nu trebuie sa cedati pentru fiica dumneavoastra,are nevoie de dumneavoastra acolo,langa ea,sanatoasa.

-Asa e,aveti dreptate.

In incapere era o liniste mormantala,doar cascatul larg al lui Dorothy a taiat pustiul in care se scufundasera gandurile celor trei.

-Ramaneti la cina?Ma gandeam sa fac niste aripi de pui...

-Raman doar daca nu-mi mai vorbiti cu “dumneavoastra”.

Atmosfera era deja una mai destinsa si parca cele trei porneau impreuna pe un nou drum,impreuna,fara probleme,uitasera fiecare de lipsurile din viata si aveau de gand sa-si continue viata fara a le fi frica de a se gandii la ziua de maine si la suferintele pe care le va cauza lupta cu trecutului si cu greselile lui.